Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Doliu la Academia Română. Academician român, mort la 82 de ani. Fusese infectat cu COVID-19 
WhatsApp
Universitatea Titu Maiorescu din București a anunțat vineri, 11 decembrie, decesul academicianului Alexandru Surdu, din cauza infecției cu COVID-19. Academicianul Alexandru Surdu este considerat unul dintre cele mai importante nume ale filosofiei românești contemporane, un autor de marca în domeniu, un editor de prestigiu (editor al marilor autori ai filosofiei românești, cel mai important editor al operei lui Titu Maiorescu), un cercetător de elită și un mare Profesor.
academicianul_alexandru_surdu

Alexandru Surdu fost vicepreședinte al Academiei Române, Președintele Secției de Filosofie, Teologie, Psihologie și Pedagogie a acesteia și Directorul Institutului de Filosofie și Psihologie "Constantin Rădulescu-Motru" al Academiei.

Este autorul unei opere prodigioase, alcătuită din scrieri undamentale, între care se numără: Logică clasică și logică matematică (1971), Elemente de logică intuiționistă (1976), Actualitatea relației gândire-limbaj. Teoria formelor prejudicative (1989), Vocații filosofice românești (1995), Contribuții românești în domeniul logicii în secolul XX (1999), Gândirea speculativă - Coordonate istorico-sistematice (2000), Filosofia modernă - Orientări fundamentale (2002), Filosofia contemporană (2003), Aristotelian Theory of Prejudicative Forms (2006), Filosofia pentadica I, Problema Transcendenței (2007), Teoria formelor logico-clasice (2008), Cercetări logico-filosofice (2009). Pentru opera să academică și culturală, a primit o serie de premii și distincții importante, între care Ordinul Național Serviciul Credincios în grad de cavaler.

"Plecarea dintre noi a Academicianului Alexandru Surdu reprezintă o grea pierdere pentru cultura românească și pentru Universitatea Titu Maiorescu. Universitatea noastră își pierde prin plecarea Domniei Sale un fondator, un reper cultural și spiritual, un simbol al academismului și identității noastre, o personalitate de elită, un Mare Profesor și Mentor! Consiliul de Administrație, Senatul Universității și întreaga comunitate academică maioresciană transmit condoleanțe familiei îndoliate! Dumnezeu să-l odihnească și să-l așeze între cei Drepti!", se arată într-un comunicat al Universității Titu Maiorescu.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Știri Vezi toate articolele
pixel