Doliu în PNL! Dorina Cicilia Şerbănescu, primar la al doilea mandat în comuna Adamclisi, a decedat.
Cicilia Şerbănescu ar fi suferit un infarct în urmă cu câteva zile şi a ajuns de urgenţă la spital, însă aseara medicii nu au reuşit să o salveze. Primăriţa de la Adamclisi trecuse printr-o intervenţie chirurgicală pe cord şi părea să se simtă bine.
„În urmă cu două zile inima mea mi-a făcut probleme, dar este mai mult vina mea, fumatul combinat cu stres, odihnă mai puțină. Dar Dumnezeu a ales că eu să trec peste această cumpănă și să mă simt bine. Nu pot să descriu în cuvinte cât sprijin am primit din partea colegilor, prietenilor, și întregului personal medical începând cu doamnele din Adamclisi, personalul celor 2 ambulanțe, medicilor și personalului medical din Spitalul Județean, mii de mulțumiri!
Însă, alături de voi toți, familia mea a fost tot ce am avut și voi avea mai de preț. Au fost sprijinul meu necontenit și speranța mea de viață!
Eu îi mulțumesc din suflet Domnului pentru că a avut grijă de mine prin medici, familie, mulțumesc preoților pentru rugăciuni, tuturor prietenilor.
Vă doresc tuturor multă sănătate, și vă mulțumesc anticipat pentru gândurile bune pe care le aveți pentru mine. Dumnezeu să ne aibă în pază!“, spunea Dorina Cicilia Șerbănescu în urmă cu două zile.
Filiala Constanţa a Partidului Naţional Liberal a transmis că este alături de familia greu încercată a regretatei colege şi prietene, Dorina Cicilia Şerbănescu.
„Primar al comunei Adamclisi, profesor şi inginer agronom, Dora a reuşit să schimbe faţa localităţii prin iubirea pentru comunitate, devotamentul si eforturile de multe ori supraomeneşti. Vestea trecerii ei la cele veşnice a căzut ca un trăsnet peste noi toţi. Dora a fost in primul rand un om extraordinar si va rămâne in inimile tuturor celor ce au cunoscut-o.
Condoleanţe familiei. Dumnezeu să o odihnească în pace!”, spun cei din PNL Constanţa.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News