Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Doi români, urmăriți internațional, depistați în Italia. Cei doi au ars un bărbat cu un obiect metalic încins în foc  
WhatsApp
În baza informațiilor transmise de polițiștii Serviciului de Investigații Criminale, autoritățile italiene au pus în executare două mandate de arestare preventivă, emise pe numele a doi bărbați – cetățeni români, în vârstă de 24, respectiv 37 de ani, urmăriți la nivel național și internațional.
O româncă și un egiptean au fost deconspirați pentru fraude de milioane în Italia. Trăiau din ajutoare sociale ilegale

Judecătoria Roman a emis pe numele celro doi români două mandate de arestare preventivă. Aceștia sunt cercetați pentru comiterea infracțiunilor de lipsire de libertate, lovire sau alte violențe și tâlhărie calificată. În fapt, la data de 25 ianuarie 2021, în timp ce se aflau într-un imobil din localitatea Cordun, cei doi ar fi reținut un bărbat împotriva voinței sale în interiorul locuinței. Prin  violență fizică l-ar fi deposedat de geaca, cu care era îmbrăcat, pe care bărbatul de 37 de ani și-ar fi însușit-o. Ulterior, cel din urmă l-ar fi ajutat pe complicele său să rănească victima, prin aplicarea pe diferite părți ale corpului a unui obiect metalic încins în foc. Rănile provicate s-au videcta în 28 de zile de îngrijiri medicale, spune IPJ Neamț.

După emiterea mandatului de arestare preventivă, cei doi infractori au fost dați în urmărire națională și internațională întrucât se sustrăgeau executării sentinței și au fost localizați în localitatea italiană Châtillon – Valle d’Aosta. Informațiile privind localizarea exactă a persoanelor urmărite au fost transmise operativ Poliției italiene de către Serviciul de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Neamț.

Localizarea persoanelor urmărite s-a realizat cu sprijinul Biroului SIRENE din cadrul Centrului de Cooperare Polițienească Internațională – Inspectoratul General al Poliției Române, Serviciul pentru Cooperare Internațională de Poliție – SIRENE Italia si Echipa Mobilă (Squadra Mobile) Aosta, precum și cu sprijinul unui polițist din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București, care a activat anterior ca specialist de suport operativ al Poliției Române la Roma. Acțiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române, mai transmite IPJ Neamț.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Știri Vezi toate articolele
pixel