Potrivit unor oficiali ai Poliţiei, cei doi bărbaţi au fost depistaţi de lucrătorii Serviciului de Protecţie şi Pază la una dintre intrările în Parlament.
Bărbaţii au calitatea de revoluţionari şi urmau să participe la Conferinţa Naţională Pentru Demnitatea Revoluţionarilor din Decembrie 1989, ce se desfăşoară în incinta Palatului Parlamentului.
Cei doi bărbaţi au fost conduşi la Secţia 17 Poliţie din Capitală, în acest caz fiind întocmit un dosar penal pentru port şi folosirea fără drept de arme albe.
"Referitor la incidentul care a avut loc azi, vineri, la Palatul Parlamentului, intrarea C1, precizăm că este vorba despre un eveniment comercial contractat prin Centrul Internaţional de Conferinţe (închiriere de sală în baza unui contract)", a transmis Camera Deputaţilor.
Incidentul vine la doar o zi după ce lidera AUR tineret, Ariadna Cîrligeanu, a fost prinsă cu patru cartușe trase. Aceasta voia să intre în Parlament.
Ariadna Cîrligeanu, membru în Biroul Naţional al AUR, a declarat miercuri că obiectele în formă de gloanţe care au fost găsite asupra sa i-au fost oferite în urmă cu două zile, cu ocazia zilei de naştere.
"În această dimineaţă am ajuns la Parlament, aşa cum fac în fiecare zi de lucru. Am intrat pe la intrarea de la S2 şi am făcut controlul de securitate obişnuit. Am scos geaca şi am pus-o pe banda scanerului, după care am pus obiectele personale în tăviţa destinată acestora, pentru a fi şi ele scanate. După ce am trecut prin scanerul destinat persoanelor, unul dintre membrii echipei de securitate de la intrarea în Parlament mi-a spus că este o problemă cu nişte obiecte din metal care se aflau în buzunarul hainei pe care am trecut-o prin scanerul respectiv. Ofiţerul SPP a căutat în buzunare şi a găsit patru obiecte de colecţie în forma unor gloanţe", a precizat ea, în cadrul unei conferinţe de presă.
Ariadna Cîrligeanu a declarat că obiectele respective nu erau cartuşe active, nu conţineau vreun reactiv şi nu aveau niciun sistem de acţionare. Totodată, a subliniat că nu a încercat să eludeze vreun filtru de control, deoarece obiectele respective "sunt doar bucăţi de metal" care nu intră sub incidenţa vreunei legi.
"Denumirile utilizate în linşajul media declanşat ulterior asupra mea sunt improprii pentru ceea ce eu aveam în acel moment. Nu era nici muniţie, nu erau nici cartuşe, nici obiecte periculoase. (...) Nu reprezintă niciun pericol, erau inofensive, doar că pur şi simplu cei de la SPP au considerat că este necesar să fie verificate", a spus ea.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News