Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
DNA deschide un dosar de corupţie în legătură cu reabilitarea podului prăbuşit în judeţul Neamţ
WhatsApp
DNA - Serviciul teritorial Bacău a deschis un dosar penal pentru fapte de corupţie în legătură cu împrejurările în care s-a reabilitat, modernizat şi consolidat, precum şi împrejurările în care s-a redeschis circulaţia rutieră pe podul prăbuşit de la Luţca, judeţul Neamţ.

"Ca răspuns la solicitările formulate de reprezentanţi ai mass-media, Biroul de Informare şi Relaţii Publice este abilitat să transmită următoarele. La Serviciul teritorial Bacău - Direcţia Naţională Anticorupţie s-a înregistrat la data de 09.06.2022 un dosar penal referitor la împrejurările în care s-a reabilitat, modernizat şi consolidat, precum şi împrejurările în care s-a redeschis circulaţia rutieră pe podul de la Luţca, judeţul Neamţ, de peste râul Siret. În acest moment a fost începută doar urmărirea penală in rem (faţă de faptă), cu privire la suspiciunea de comitere a unor infracţiuni asimilate celor de corupţie", anunţă DNA într-un comunicat de presă.

DNA deschide un dosar de corupţie în legătură cu reabilitarea podului prăbuşit în judeţul Neamţ



Un pod peste râul Siret, care face legătura între localităţile Sagna şi Luţca din judeţul Neamţ, s-a prăbuşit joi în timp ce pe el rulau un autocamion cu nisip şi o autoutilitară. Şoferul autocamionului, un bărbat în vârstă de 56 de ani, a fost rănit uşor, fiind transportat la spital.

Podul a fost reabilitat de către Consiliul Judeţean Neamţ, valoarea proiectului fiind de 7,3 milioane lei, fiind inaugurat în noiembrie 2021 de către preşedintele CJ Neamţ, Ionel Arsene.

"Dragi nemţeni, vă garantez că zeci de ani podul de la Luţca nu va mai reprezenta vreo problemă pentru participanţii la trafic! Zilele trecute, s-a făcut testul de rezistenţă pe pod şi avem garanţia că rezistă unei greutăţi de 340 de tone, dispusă după o anumită schemă de încărcare, dar, analizând practic, niciodată nu se va putea găsi pe el o asemenea încărcătură. Măsurătorile, realizate sub acţiunea sarcinilor statice şi dinamice, au dus la concluzia că podul şi structura consolidată în ansamblu, prin folosirea fibrelor de carbon şi a materialelor speciale, au avut un comportament normal şi acest obiectiv reabilitat de către Consiliul Judeţean Neamţ poate fi folosit în condiţii de siguranţă", scria Ionel Arsene în noiembrie 2021, într-un mesaj pe Facebook.

Joi, la scurt timp de la prăbuşire, Ministerul Dezvoltării preciza că podul peste Siret este un obiectiv nefinalizat, întrucât nu a fost transmis procesul verbal de recepţie la terminarea lucrărilor.

"Lucrările la acest pod nu sunt finalizate şi recepţionate, aşadar, obiectivul nu putea fi dat în folosinţă", susţine Ministerul Dezvoltării., citează Agerpres.

Guvernul, prima reacție după prăbușirea podului peste râul Siret

 

Premierul Nicolae Ciucă a cerut tragerea la răspundere a tuturor celor vinovaţi pentru surparea podului de pe râul Siret şi a dispus Ministerului Apărării Naţionale să acţioneze în regim de urgenţă pentru a restabili transportul în zona afectată.

„Premierul Nicolae Ciucă a dispus ca Ministerul Apărării Naţionale, începând de astăzi, să demareze deja lucrările pentru a găsi o soluţie în zona afectată de surparea podului peste râul Siret din judeţul Neamţ. Premierul a cerut tragerea la răspundere a tuturor celor responsabili vinovaţi de această situaţie, în acelaşi timp, pentru ca atât cetăţenii din zona afectată cât şi cei care tranzitează această zonă cu diverse activităţi să nu fie afectaţi. Ministerul Apărării Naţionale, chiar începând de astăzi, va lucra în regim de urgenţă pentru a restabili transportul pe această zonă”, a declarat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru, într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria.

 

Podul peste Siret din localitatea Luţca s-a prăbuşit. Două autovehicule se aflau pe pod

 

Podul peste râul Siret dintre localităţile Luţca şi Sagna, situat pe drumul judeţean DJ 207 A şi care fusese reabilitat integral în urmă cu câteva luni, s-a prăbuşit, joi, în timp ce pe el rulau un autocamion şi o autoutilitară.

Purtătorul de cuvânt al ISU Neamţ, locotenentul Irina Popa, a declarat că şoferul autocamionului a fost rănit, fiind scos din autovehicul de martori.

„În urma evenimentului a rezultat o victimă care a fost scoasă de ceilalţi participanţi la trafic", a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Neamţ. Bărbatul rănit a fost preluat de un echipaj SMURD, fiind transportat la spital.

Prefectul Adrian-Vasile Niţă s-a deplasat la faţa locului şi a precizat că se fac verificări dacă sunt şi alte autovehicule prinse sub dărâmături.

„Mă aflu la faţa locului. Verificăm dacă sunt şi alte autovehicule implicate, dar din primele cercetări se pare că nu", a subliniat prefectul Adrian Niţă.

Poliţiştii Serviciului Rutier Neamţ se află la faţa locului şi deviază traficul pe drumul naţional DN 15D Roman - Gâdinţi.

„În jurul orei 14,15, poliţiştii din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală Sagna au fost sesizaţi cu privire la faptul că podul ce traversează râul Siret (DJ 207 A) dintre localităţile Luţca - Sagna, s-a rupt. Din primele date, un autocamion şi o autoutilitară circulau pe podul în cauză, din direcţia Roman spre Sagna, în urma evenimentului rezultând rănirea conducătorului autocamionului, în vârstă de 56 ani", a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Neamţ, subcomisarul Ramona Ciofu.

Podul care s-a prăbuşit a fost reabilitat integral în urmă cu câteva luni, fiind administrat de Consiliul Judeţean Neamţ. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
DC Media Group Audience
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Știri Vezi toate articolele
Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
pixel