"Spaţiul propus, dacă are amplasate mijloace de joc de tip slot-machine astfel cum sunt acestea definite (în lege - n.r.), trebuie să se afle într-o unitate administrativ-teritorială cu o populaţie mai mare de 15.000 de locuitori. Dovada numărului de locuitori se face prin adeverinţă eliberată de primăria în a cărei rază teritorială se află spaţiul propus", stipulează legea.
Nerespectarea acestor prevederi constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 150.000 lei la 200.000 lei şi confiscarea sumelor provenite din activitatea contravenţională.
În toate cazurile în care se constată săvârşirea contravenţiei, Comitetul de Supraveghere dispune revocarea licenţei clasa a II-a deţinută de operatorul economic care desfăşoară activităţi conexe jocurilor de noroc.
Exploatarea jocurilor de noroc se poate realiza, în comun, de către două sau mai multe societăţi care deţin licenţă clasa I sau/şi licenţă clasa a II-a, între care există unul sau mai multe contracte încheiate în condiţiile legii, răspunderea revenind părţilor contractante. Sunt interzise convenţiile care, explicit sau disimulat, ar permite unei entităţi nelicenţiate conform legislaţiei privind jocurile de noroc să desfăşoare activităţi de jocuri de noroc. Interacţiunea cu clientul/beneficiarul serviciilor de jocuri de noroc se poate realiza exclusiv prin intermediul personalului calificat propriu angajat al organizatorului de jocuri de noroc sau al unei societăţi afiliate organizatorului de jocuri de noroc.
Activităţile de jocuri de noroc care fac obiectul exploatării în comun presupun îndeplinirea a cel puţin uneia dintre activităţile specifice jocurilor de noroc constând în operarea mijloacelor de joc, încasarea şi evidenţierea mizelor şi/ sau plata şi evidenţierea câştigurilor, precum şi alte asemenea activităţi care urmează a fi stabilite prin ordin al preşedintelui Oficiului Naţional pentru Jocuri de Noroc (ONJN), în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a legii.
Este interzisă prestarea, în mod direct sau indirect, a unor activităţi conexe jocurilor de noroc de către entităţi care nu deţin licenţă clasa I emisă de ONJN şi care permit accesul la jocurile de noroc de către participanţii la joc care accesează platforma de joc de pe teritoriul României şi/sau participanţii la joc cetăţeni români care nu au rezidenţă fiscală într-un alt stat. Măsurile tehnice necesare pentru a preveni şi combate accesul participanţilor la jocuri de noroc cu încălcarea acestor dispoziţii vor fi stabilite prin ordin al preşedintelui ONJN, în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a legii.
Până la adoptarea ordinului preşedintelui ONJN prevăzut, operatorii economici care deţin licenţa clasa a II-a emisă de ONJN au obligaţia de a implementa orice măsuri tehnice disponibile pentru a preveni şi combate accesul participanţilor la jocuri de noroc cu încălcarea dispoziţiilor prevăzute.
Pentru reclama şi publicitatea pentru jocurile de noroc autorizate pe teritoriul naţional se postează la loc vizibil pe materialele de promovare seria şi numărul licenţei de organizare deţinute de organizatorul de jocuri de noroc. Nu sunt considerate acţiuni în scop de reclamă, publicitate sau cu caracter promoţional acţiunile desfăşurate de organizatori în mod direct în locaţiile şi pe paginile de internet proprii.
Sunt interzise publicitatea prin transmiterea de mesaje electronice nesolicitate care conţin informaţii cu privire la unul sau mai multe jocuri de noroc şi reclama din exterior pentru jocuri de noroc, site-uri pe care sunt găzduite platforme pe care se desfăşoară jocuri de noroc sau branding folosind una dintre mărcile pe care un operator de jocuri de noroc le foloseşte care depăşeşte dimensiunea de 35 de metri pătraţi (panou, material) publicitar.
Se instituie obligativitatea creării şi menţinerii la zi de către ONJN a unui registru public, accesibil online şi actualizat cel puţin o dată la fiecare 24 de ore, care va cuprinde, printre altele, denumirea comercială şi numele firmei, pentru operatorii licenţiaţi/autorizaţi pentru a desfăşura activităţi reglementate de către prezentul act normativ şi adresa sediului operatorului.
Prevederile legii intră în vigoare la 10 zile de la publicarea în Monitorul Oficial al României.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News