Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Diaspora votează. Românii din străinătate aleg reprezentanții în Parlamentul European - LIVE TEXT
WhatsApp
Secțiile de vot s-au deschis și în străinătate. StiriDiaspora vă ține la curent cu principalele evenimente din țările unde sunt comunități mari de români. 
alegeri parlamentare diaspora 2020

Actualizare 21.45. Până la ora 21,00 au votat duminică, la alegerile europarlamentare, 9.134.142 de alegători (50,69%), potrivit datelor furnizate în timp real de Autoritatea Electorală Permanentă.

În străinătate au votat 206.171 români. 

Actualizare 20.15. Până la ora 20:00 la europarlamentare au votat 8.619.200 de români, prezența fiind de 47,84%. De asemenea, la alegerile locale au venit la urne până la această oră 8.285.464 de români, prezența fiind de 45,82%.

În străinătate au votat 189.203 români.

Actualizare - Prezenţa la urne pe ţară la alegerile europarlamentare a fost, duminică, până la ora 19,00, de 43,23%, potrivit datelor furnizate de Biroul Electoral Central. În 2019, până la ora 19,00, votaseră la acest scrutin 42,97% dintre alegători.

Actualizare ora 18:30. S-au închis primele secții de vot din străinătate. Citește AICI. 

Actualizare 18.15. Până la ora 18.00 la europarlamentare au votat 7.250.520 de români, prezența fiind de 40,24%. De asemenea, la alegerile locale au venit la urne până la această oră 6.986.055 români, prezența fiind de 38,64 %.

Actualizare 16.15: Până la ora 16.00 la europarlamentare au votat 5.950.880 de români, prezența fiind de 33,02 %.

În mai 2019, la europarlamentare, la ora 16:00, erau 5.717.682 de votanți și o prezență de 31,29 %.

Update 14:45 - Ambasada României în Republica Arabă Egipt îi așteaptă pe românii din zonă la vot.

„Dragă comunitate, Membrii Comisiei Electorale ai Secției de Votare nr. 108 din Cairo sunt pregătiți și vă așteaptă cu interes la vot! Programul secției de votare este următorul: Data: astăzi Orele: 07:00 - 22:00 Locație: Ambasada României la CairoPentru orice întrebări sau informații suplimentare, nu ezitați să ne contactați.”

Update 14.35 - Un român stabilit de 13 ani în Belgia a povestit ce înseamnă votul pentru el. Citește AICI

Update 14:00 - Ambasada României în Republica Slovenia reamintește românilor să vină la vot.

Update 13.32 - MAE: Votarea în străinătate la alegerile pentru Parlamentul European se desfăşoară duminică în toate secţiile de votare organizate în Europa - vezi mai multe informații AICI

Update 12.50 - Ambasada României la Beijing îi îndeamnă pe români să vină la vot. 

Update 11.45 - Ambasada Germaniei a anunțat că votul a început la ora locală 7:00. 

Update 11.17 - Ambasada României în Austria a anunțat că la ora 7:00 s-au deschis toate cele 17 secţii de votare din Austria.

Update 11:07 - A început votul în Spania. Românii sunt prezenți în secțiile de votare, anunță Ambasada României în Spania. 

Update 10.50 - Au apărut primii votanți români din Regatul Unit la alegerile europarlamentare!

Update 9.53 - Românii din Japonia sunt așteptați la vot! Secțiile de votare s-au deschis de azi-noapte, 8 iunie, la ora 01:00 (ora locală a României). 

Update 9.32 - Românii din Italia sunt prezenți în secțiile de votare. Ambasada României în Italia a anunțat că primii românii au venit la vot. 

Ambasada și oficiile consulare românești au organizat 150 de secții de votare la alegerile pentru Parlamentul European. Identificați la următorul link secția de votare cea mai apropiată de dvs.: https://tinyurl.com/32zv9wak 

Update 9.24  - Ambasada României în Regatul Belgiei a anunțat că românii au început să vină în secțiile de votare. 

Update 8.50 - Ambasada României în Republica Finlanda a anunțat că s-a deschis secția de votare. Primul alegător a fost a fost chiar președintele biroului secției de votare. 

Update 8:30 - Ambasada României în Franța a anunțat că votul a început în Franța și Monaco.

Update 7:00 - Românii din Israel sunt așteptați la vot. Secția consulară a Ambasadei României în Statul Israel a anunțat că procesul de votare a început. 

Votarea în străinătate pentru alegerile Parlamentului European a început sâmbătă la ora 22:00 (ora României), odată cu deschiderea primei secţii de votare în Auckland, Noua Zeelandă. 

Alegerile pentru Parlamentul European se desfăşoară în toate ţările membre ale Uniunii Europene, de joi până duminică, urmând să fie aleşi 720 de reprezentanţi pentru următorii cinci ani.

Preşedintele Autorităţii Electorale Permanente, Toni Greblă, a anunţat recent că 494 de candidaţi s-au înscris în cursa electorală pentru aceste alegeri.

Dintre aceştia, 167 sunt femei, reprezentând 33,81% din total.

Conform Biroului Electoral Central, la scrutinul europarlamentar vor participa 12 formaţiuni politice şi alianţe electorale, precum şi patru candidaţi independenţi.

Vot în Diaspora 2024

 

Românii din Diaspora pot decide să voteze pentru listele europarlamentare ale țării de origine, ori dacă au reședința în țara de adopție, pentru europarlamentarii respectivei țări.

Iată partidele politice înscrise pe buletinul de vot pentru alegerile europarlamentare

-Uniunea Democrată Maghiară din România
-Alianţa Electorală PSD PNL
-Partidul Reînnoim Proiectul European al României
-Alianţa AUR
-Partidul Umanist Social Liberal
-Alianţa Dreapta Unită USR - PMP - Forţa Dreptei
-România Socialistă
-Partidul România Mare
-Partidul Patrioţilor
-Partidul Alternativa Dreaptă
-Partidul S.O.S. România
-Partidul Diaspora Unită

Candidați independenți

-Paula-Marinela Pîrvănescu
-Vlad-Dan Gheorghe
-Nicolae-Bogdănel Ştefănuţă
-Dumitru-Silvestru Şoşoacă 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Știri Vezi toate articolele
pixel