Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Diana Șoșoacă a fost întrebată dacă vrea să fie președintele României. Ce a răspuns senatoarea AUR
WhatsApp
Senatoarea AUR Diana Șoșoacă a vorbit recent într-un interviu despre activitatea s-a în Parlament, despre căsnicie, dar despre o posibilă candidatură la prezidențialele de peste patru ani. Avocata afirmă că cei care au obligat-o să intre în politică au fost bărbații din viața ei și mai mulți oameni politici.
diana_sosoaca

„N-am sperat niciodată pentru că nu mi-am dorit. Am fost forțată de soțul meu, de Colceag, de Alexandru Stănila, care m-au obligat, si de multi alții.  Mai toți sunt bărbați care mă împingeau pe mine.

2020 a fost luptă, oricum de 20 și ceva de ani m-am tot luptat și m-am luptat și în cei doi ani jumăte când am fost în Guvern și nu am avut cu cine să lucrez”, a spus Diana Șoșoacă, potrivit Antena 3.

 

Câte ore muncește Diana Șoșoacă pe zi ca senator

 

Acesta afirmă că doarme doar câteva ore pe noapte deoarece muncește în cabinetul ei de la Parlament până la ora 3 dimineață.

„Am stat numai în Parlament. Eu plecam din Parlament, mă duceam la mine la cabinet unde am zeci de plicuri si stăteam până la 3 dimineața. Dormeam trei ore și mă duceam din nou la parlament unde mă duceam sa citesc legislația ce e pe ordinea de zi. O să îmi fac veacul prin Paralment”, a explicat Șoșoacă.

Senatoarea a spus că actualul ei soț și-a dat demisia de la locul lui de muncă pentru a o veghea mereu, după ce ar fi primit amenințări.

„El a trebuit să își dea demisia de unde lucra ca să stea cu mine non-stop evident. Nu e vorba de timp și el și-a dat seama că sunt niște probleme grave, si trebuie sa studieze cu mine la drept. El este chimist ca și profesie”, a povestit avocata.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Știri Vezi toate articolele
pixel