Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
DEZVĂLUIREA unui coleg al șoferului care a omorât 10 oameni: "Ațipea des la volan"
WhatsApp
Șoferul de TIR, care a intrat pe contrasens și a provocat tragedia din Ialomița soldată cu 10 morți, avea momente în care ațipea la volan, scrie știrileprotv.ro.

Foștii săi colegi susțin că au asistat la astfel de episoade care i-au înspăimântat. Nici anchetatorii nu exclud această variantă, dar iau în calcul și neadaptarea vitezei la condițiile de drum sau chiar o problemă de sănătate.

Reprezentanţii companiei unde lucra au transmis că bărbatul de 42 de ani nu era un angajat problemă şi nu ar fi provocat alte incidente în trafic, relatează aceeași sursă. Nu ar fi avut nici viteză, pentru că GPS-ul ar fi arătat că a mers cu cel mult 55 de kilometri la oră în momentul impactului.

În schimb, un coleg susţine că l-a văzut aţipind de 3 ori la volan într-o cursă mai mică de o sută de kilometri.

Pe de altă parte, tahograful cu care era dotat TIR-ul nu funcţiona. Era o cursă scurtă, aşa că nu era necesară aparatura care înregistrează viteza autovehiculului şi timpii de odihnă.

Cele șapte femei care au supraviețuit sunt stabile

 

Între timp, medicii spun că cele șapte femei rănite, care au supraviețuit accidentului, sunt în stare stabilă și speră că se vor putea întoarce, în curând, acasă. Cea mai tânără dintre ele are 19 ani.

Șase din cele șapte femei care au scăpat cu viaţă din această tragedie sunt internate în spitale din capitală. Luni au fost vizitate de Ministrul Sănătăţii, care le-a încurajat.

Cele două femei de la spitalul Floreasca, de 39 şi 45 de ani, au fost detubate, dar se află în continuare la terapie intensivă. Respiră fără ajutorul aparatelor, vorbesc, starea lor s-a îmbunătăţit. Dar cu toate astea, vor avea nevoie de alte intervenţii chirurgicale şi de o recuperare de lungă durată şi vor ieşi din spital după, probabil, câteva săptămâni.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Știri Vezi toate articolele
pixel