Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a anunțat că, în urma cutremurului produs în Republica Uniunea Myanmar, care a fost resimțit și în țările vecine – China, Thailanda, India și Bangladesh – nu există, până în acest moment, informații privind cetățeni români afectați de seism.
Misiunile diplomatice române din regiune au contactat de urgență autoritățile locale din zonele apropiate epicentrului pentru a verifica situația. Potrivit MAE, Ambasadele României la Beijing, Bangkok și New Delhi nu au primit notificări oficiale despre prezența unor români printre victime și nici solicitări de asistență consulară.
Autoritățile române continuă să monitorizeze situația și sunt pregătite să intervină în cazul în care apar solicitări din partea cetățenilor români. În funcție de evoluția evenimentelor, MAE va furniza actualizări suplimentare.
Românii aflați în zonele afectate sunt sfătuiți să urmărească informațiile oficiale și să respecte instrucțiunile autorităților locale. De asemenea, aceștia pot solicita asistență consulară la numerele de telefon ale ambasadelor din Beijing (+86 106 532 3616), Bangkok (+66(0)22402523) și New Delhi (+91 11 24111015), precum și la liniile de urgență disponibile.
Myanmar a lansat un rar apel pentru ajutor internaţional după ce un cutremur puternic a lovit vineri centrul ţării, ucigând cel puţin 20 de persoane şi provocând pagube extinse, până în Thailanda, unde prăbuşirea unei clădiri în construcţie a ucis cel puţin alte trei persoane, informează AFP.
Deşi autorităţile din Myanmar nu au anunţat bilanţul morţilor, un spital important din capitala ţării, Naypiydaw, a raportat aproximativ 20 de decese, iar faptul că autorităţile militare birmaneze, izolate pe plan internaţional după lovitura de stat din februarie 2021, fac apel la ţările străine sporeşte temerile legate de un dezastru major.
Cutremurul cu magnitudinea 7,7, de mică adâncime, s-a produs la 16 kilometri nord-vest de oraşul birmanez Sagaing în jurul orei 06:20 GMT (12:50 în Myanmar şi 13:20 în Thailanda) şi a fost urmat de o replică cu magnitudinea 6,4, câteva minute mai târziu, a anunţat US Geological Survey (USGS).
În Naypyidaw, unde avusese loc cu o zi înainte o mare paradă militară, solul a vibrat timp de 30 de secunde înainte de a se stabiliza, lăsând în urmă drumuri deformate şi pline de crevase, potrivit jurnaliştilor de la AFP prezenţi la faţa locului.
Împrejurimile unui spital important, pe care liderul juntei birmaneze, Min Aung Hlaing, l-a vizitat personal, au început să semene cu un câmp de luptă, sute de răniţi prezentându-se în zonă şi fiind trataţi în aer liber din cauza avariilor suferite de clădire. Intrarea de urgenţă s-a prăbuşit complet.
"Aceasta este o zonă cu victime în masă", a declarat un oficial al instituţiei medicale, ordonându-le jurnaliştilor să se îndepărteze. "Nu am mai văzut niciodată aşa ceva. Încercăm să gestionăm situaţia", a declarat un medic pentru AFP, mărturisind că este epuizat.
"Dorim ca comunitatea internaţională să furnizeze ajutor umanitar cât mai repede posibil", a declarat pentru AFP, la spital, purtătorul de cuvânt al juntei, Zaw Min Tun.
Starea de urgenţă a fost declarată în cele mai afectate şase regiuni din Myanmar (Sagaing, Mandalay, Magway, nord-estul statului Shan, Naypyidaw şi Bago), potrivit unui comunicat, iar donaţiile de sânge sunt necesare în Mandalay, Naypyidaw şi Sagaing, potrivit aceluiaşi purtător de cuvânt.
Strigăte după ajutor
În Bangkok, la o mie de kilometri de epicentrul seismului, cutremurul de vineri a provocat scene de panică. Birourile şi magazinele au fost evacuate, iar o clădire de 30 de etaje aflată în construcţie s-a prăbuşit într-un nor de praf, transformându-se în doar câteva secunde într-un morman de moloz.
Prăbuşirea ei a ucis cel puţin trei persoane, a declarat vineri vicepremierul thailandez Phumtham Wechayachai, adăugând că operaţiunile de căutare continuă pentru 81 de persoane prinse sub dărâmături.
"Când am ajuns să inspectez locul, am auzit oameni strigând după ajutor", a declarat Worapat Sukthai, adjunctul şefului poliţiei din acest district. "Estimăm că există sute de răniţi, dar suntem încă în curs de stabilire a numărului victimelor", a adăugat el.
Franţa şi-a evacuat ambasada, consulatul, institutele şi liceele din Bangkok ca măsură de precauţie şi şi-a oferit "sprijinul de îndată ce se va manifesta necesitatea".
Uniunea Europeană a oferit, de asemenea, ajutor de urgenţă pentru Myanmar şi Thailanda. "Sateliţii europeni Copernicus participă deja la eforturile de salvare. Suntem pregătiţi să oferim un sprijin suplimentar", a declarat preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, pe reţeaua de socializare X.
Prim-ministrul thailandez Paetongtarn Shinawatra a declarat starea de urgenţă în capitala ţării, Bangkok. Unele servicii de metrou şi tren au fost suspendate, iar străzile erau pline de navetişti care încercau să ajungă acasă pe jos sau să se adăpostească în centre comerciale şi birouri. Autorităţile oraşului au declarat că parcurile vor rămâne deschise toată noaptea.
Aeroportul din Bangkok funcţionează în regim normal.
Cutremurul de vineri a fost resimţit în întreaga regiune, cu seisme înregistrate până în China, Cambodgia, Bangladesh şi India.
"Fugiţi!"
India este pregătită să ofere "toată asistenţa posibilă" pentru Myanmar şi Thailanda, a dat asigurări premierul Narendra Modi.
În provincia chineză Yunnan din sud-vestul ţării, agenţia chineză pentru cutremure a înregistrat un seism cu magnitudinea 7,9.
Imaginile transmise în direct de cotidianul de stat Beijing News arată o stradă din oraşul Ruili, situat la graniţa cu Myanmar, plină de moloz şi aproximativ zece salvatori în salopete portocalii, purtând căşti de protecţie, aflaţi în spatele unui cordon de securitate.
O înregistrare video publicată pe Douyin, versiunea chineză a TikTok, arată un torent de apă şi resturi care cad de pe acoperişul unei clădiri din Ruili, în timp ce trecătorii au fugit spre o stradă comercială din apropiere.
În mijlocul acelui haos, o voce de femeie putea fi auzită în timp ce striga: "Repede, fugiţi!".
Seismele sunt relativ frecvente în Myamar, unde şase cutremure cu o magnitudine de 7 sau chiar mai mare au avut loc între 1930 şi 1956 lângă falia Sagaing, care traversează centrul ţării, de la nord spre sud.
Infrastructura deficitară, serviciile de sănătate insuficiente, în special în zonele rurale, şi dezvoltarea urbană necontrolată au făcut ca populaţia să devină deosebit de vulnerabilă la dezastrele naturale, potrivit experţilor în domeniu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News