Chiar cu o zi înainte să dispară, Luiza Melencu se despărțise de iubitul ei, Alex. Tânărul era plecat în Italia, alături de familia lui. Cearta ar fi avut loc pe Facebook, după care amandoi au „șters“ orice urmă a legăturii dintre cei doi de pe rețeaua de socializare.
După ce Luiza a dispărut, familia ei a luat legătura inclusiv cu Alex. „El era plecat din 1 aprilie în Italia, unde muncea împreună cu părinții la o fermă agricolă”, spune mama Luizei. „Dar, până să plece în Italia, au stat două săptămâni numai împreună”, scrie Antena3.
Chiar după ce a pus punct relației sale cu Alex, tânărul din Italia, Luiza a dispărut din Caracal. Bunicul ei, Stelian Iordache, afirmă că a anunțat dispariția la Poliție în aceeași zi. A sunat la 112, iar la ora 17.00 au venit polițiștii din Coșoveni, care răspund și de comuna Dioști, și au luat o declarație și câteva poze cu fata. „Au zis că e majoră, că a plecat cu vreun iubit, că poate a vrut libertatea pe care n-a avut-o până acum. «Stai liniștită, nu mai plânge mamaie», mi-au zis”, își amintește bunica fetei.
Luiza și Alexandru se știau de când erau copii, părinții lor se cunoscuseră în Italia, unde erau cu toții la muncă. Alex a devenit iubitul fetei. „Se tot certau și se împăcau. Ieșeau împreună prin Caracal, pe la ea prin sat”, spune Ioana, prietena Luizei. „Ea ar fi vrut să se vadă cu el și în timpul săptămânii, dar Alex îi spunea că nu are timp să vină la Craiova. Știu că bunicul ei n-a fost de acord de la început cu relația lor”, a mai adăugat aceasta.
„Numai că sâmbătă, cu o zi înainte să dispară, m-a anunțat că s-a despărțit de el. (...) Mi-a zis «nu mai simt eu că trebuie să fiu cu el». El era plecat în Italia și s-au despărțit prin mesaje pe Facebook. Atunci au șters de pe Facebook și toate pozele în care erau împreună. Mai întâi ea, apoi el”, a mai Ioana, prietena Luizei Melencu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News