Dinu Claudia, fiica bărbatului în vârstă de 67 de ani, a povestit în lacrimi experiența dureroasă și suspiciunile legate de îngrijirea oferită la spital.
„Eu l-am adus bine la spital. El până în ultimul moment, cu două ore înainte să moară, a spus clar «Luați-mă că mă omoară». Iar dânsele l-au legat de mâini și de picioare, avea carne vie și la mâini și la picioare. El a avut gura ruptă, chiar nu vă exagerez. Am înțeles că l-au chinuit foarte mult. Noi n-am avut cu cine să vorbim de aici pentru că ne-a gonit, ne-a jignit.
Când l-au transferat în secția de terapie intensivă ne-a spus doar că nu îi scade tensiunea, în rest nimic. El avea 24 cu 7 tensiunea și au zis că nu îi scade și trebuie neapărat să-l ajute la terapie intensivă. El nu a avut nevoie de niciun fel de aparat, a fost la terapie dar nu i-au băgat niciun fel de tub de oxigen, nimic.”, mărturisește ea la Antena 3 CNN.
„O să merg peste tot, dar vreau adevărul. Eu știu că tatăl meu a fost ucis. Nu am mers până acum la poliție, pentru că pe noi nu ne bagă nimeni în seamă. Noi suntem niște oameni de rând.
Eu am văzut la știri, pe internet peste tot că s-a vorbit chiar de tatăl meu că a fost internat și a doua zi a decedat. Și atunci n-am mai putut să rabd. Am fugit de la muncă și am venit pentru că nu mai pot, vreau să se afle adevărul”, a încheiat Dinu Claudia declarația.
Declarațiile sale au adus în prim-plan suspiciuni serioase cu privire la îngrijirea oferită pacienților la ATI Pantelimon. Ea a descris tratamentul crud și lipsa de comunicare din partea personalului medical, subliniind că familia sa nu a primit explicații corespunzătoare cu privire la starea de sănătate a tatălui său.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News