Este știut deja faptul că Emiratele Arabe Unite, o țară deșertică, știută pentru clima sa în mare parte aridă, folosește tehnici de însămânțare a norilor pentru a spori precipitațiile și pentru a umple astfel rezervele de apă subterană.
Metoda de însămânțare a norilor este folosită pentru a stimula precipitațiile: aeronavele specializate dispersează particule de sare în nori pentru a accelera condensul și a induce ploaia.
Potrivit datelor de urmărire a zborurilor, un avion implicat în aceste operațiuni a survolat țara în zilele dinaintea inundațiilor, dar autoritățile neagă, susține Messagero.
Emiratele Arabe Unite se află în mijlocul unui eveniment meteorologic excepțional, caracterizat de cea mai puternică ploaie înregistrată vreodată în istoria sa, care a provocat distrugeri și haos în mare parte a țării, în special în Dubai. Cu toate acestea, intensitatea precipitațiilor recente a stârnit suspiciuni cu privire la posibila corelație dintre însămânțarea norilor și inundațiile catastrofale .
Centrul Național de Meteorologie (NCM) din Emiratele Arabe Unite neagă orice implicare umană în inundațiile care au lovit țara. Reprezentanții NCM au refuzat colaborarea cu presa internațională, acuză publicația italiană.
Imaginile care circulă pe rețelele de socializare arată scene de necrezut pentru o țară deșertică: vehicule scufundate și oameni forțați să-și abandoneze mașinile pentru a se refugia. Străzile s-au transformat în adevărate râuri. Apa a scufundat casele și a afectat infrastructura. Pagube mari au fost înregistrate și pe aeroportul din Dubai, cu zeci de zboruri anulate.
În timp ce unii atribuie inundațiile direct însămânțarii norilor, unii experți locali și meteorologi sugerează că un eveniment meteorologic extrem era de așteptat „în mod natural”, iar daunele au fost amplificate de lipsa infrastructurii de drenaj adecvată. Acest lucru nu a fost suficient pentru a calma controversa: au fost ridicate mai multe întrebări cu privire la eficacitatea și riscurile însămânțării norilor ca metodă de creștere artificială a precipitațiilor.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News