„Coronapas” este disponibil printr-o aplicație sigură sau pe hârtie pentru persoanele care au fost fie complet vaccinate, au fost testate pozitiv pentru COVID-19 cu două până la 12 săptămâni anterior sau au un rezultat negativ în ultimele 72 de ore.
În acest moment, pașaportul permite cetățenilor să meargă liber la coafor, saloane de înfrumusețare sau școală de șoferi, iar autoritățile speră ca, până la sfârșitul lunii mai, să poată redeschide toată economia.
Pașaportul va fi extins pentru terase, care urmează să se redeschidă pe 21 aprilie, restaurante, muzee, teatre și cinematografe, începând cu 6 mai.
Guvernul estimează o deschidere totală pe data de 21 mai, data la care speră ca majoritatea populației de peste 50 de ani să fie vaccinată.
„Am așteptat atât de mult pentru această redeschidere! Acum facem tot ce putem pentru a putea redeschide și dacă asta (n.r. - coronapas) este ceea ce trebuie să facem, atunci o facem", a spus un frizer.
Întreprinderile care permit accesul clienților fără „coronapas” valabil vor fi amendate cu o sumă de la 400 până la 6.000 EUR pentru abateri repetate, în timp ce clienții vor primi o amendă de 330 EUR, a avertizat Ministerul Justiției, potrivit euronews.com.
Unii comercianți sunt nemulțumiți de măsura coercitivă.
„Este o responsabilitate nerezonabilă să impui (acest control) unui mic comerciant. Ar fi fost mult mai bine dacă, de exemplu, poliția ar fi efectuat vizite de inspecție”, a declarat Jakob Brandt, șeful federației SMVdanmark și întreprinderile mijlocii, într-un interviu cu cotidianul Politiken.
„Bărbații în negru”, care protestează în mod regulat împotriva restricțiilor impuse pentru a stopa răspândirea virusului mortal, au cerut sâmbătă un protest împotriva „coronapas” și a programului de testare în masă.
„Pașaportul Corona și supravegherea în masă este o societate bazată pe neîncredere în cetățeni”, a spus grupul într-o postare pe Facebook.
Danemarca este una dintre primele țări din Europa care a implementat un astfel de sistem și guvernul a declarat că ar trebui să rămână în vigoare până când întreaga populație adultă va avea acces la vaccin.
Cu toate acestea, „coronapas”-ul nu poate fi folosit pentru călătorii, deși guvernul speră că va fi folosit în cele din urmă în acest fel. Comisia Europeană lucrează la lansarea unui „certificat verde” digital pentru a călători din nou liber în UE.
Aproximativ 7% din cei 5,8 milioane de locuitori ai Danemarcei au fost complet vaccinați și un total de 13,3% au primit cel puțin o doză.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News