Fostul deputat Dan Şova, fostul ministru Constantin Niţă şi fostul şef al Federaţiei Române de Box Rudel Obreja vor fi eliberaţi din închisoare, după ce Înalta Curte de Casaţie şi Justiţiei a dispus în urmă cu scurt timp suspendarea executării pedepselor în dosarele în care au fost condamnaţi. Deciziile sunt definitive.
Curtea Constituţională le-a întins o mână de ajutor atunci când a decis că toate completurile de 5 judecători, inclusiv cele care i-au condamnat definitiv, sunt compuse ilegal. Iar motivarea a obligat instanţa supremă să rejudece procesele celor care nu au primit încă hotărârile motivate.
Toți trei au formulat o contestație în anulare după decizia CCR privind componența completurilor de 5 judecători. Judecătorii de la ÎCCJ au decis ca până la luarea unei decizii pe fondul acestei solicitări, toți să fie eliberați, prin suspendarea executării.
Potrivit surselor Antena 3, Niță iese din închisoare în această seară.
Constantin Niţă a fost condamnat, în luna iunie, de instanţa supremă, la patru ani de închisoare, în dosarul în care e acuzat că ar fi primit bani de la afaceristul Tiberiu Urdăreanu.
Dan Şova a fost condamnat definitiv în luna iunie la trei ani de închisoare cu executare pentru trafic de influenţă în dosarul CET Govora şi îşi execută pedeapsa la Penitanciarul Jilava.
Rudel Obreja a primit cinci ani închisoare cu executare în dosarul „Gala Bute".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News