" În ziua de 12 Iulie 2024 la ora 20:39:20 (ora locală a României) s-a produs în DOBROGEA, TULCEA un cutremur slab cu magnitudinea ml 3.9, la adâncimea de 30.0km.
Cutremurul s-a produs în apropierea următoarelor oraşe: 46km E de Tulcea, 52km SE de Izmayil," informează Institutul Național pentru Fizica Pământului.
Cutremurul ar fi fost resimțit în câteva localități din zona județului Tulcea: este vorba despre Mahmudia și Jurilovca. De asemenea, seismul a fost resimțit și în orașul reședința de județ - Tucea.
De la începutul lunii iulie, în România s-au produs zece cutremure cu magnitudini cuprinse între 2 şi 3,4.
Un cutremur de suprafaţă cu magnitudinea 3 pe Richter s-a produs miercuri seara, la ora locală 19:07, în Crişana, judeţul Satu Mare, informează Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP).
Seismul, de intensitate II, a avut loc la adâncimea de 1,7 kilometri, în apropierea următoarelor oraşe: 43 kilometri sud-vest de Satu Mare, 51 km nord-vest de Zalău, 66 km est de Debrecen, 66 km nord-est de Oradea, 79 km sud-est de Nyiregyhaza, 81 km vest de Baia Mare.
Acesta a fost al treilea cutremur înregistrat miercuri, după cel consemnat la ora locală 8:44, în judeţul Buzău, cu magnitudinea 3,6 pe Richter, şi al doilea, de 2 grade pe Richter, care a avut loc la ora 10:18, în Transilvania, judeţul Braşov, la adâncimea de 5 kilometri.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News