Jucătorii profesioniști de poker sunt împărțiți în două categorii. Sunt cei care participă, în general, la turnee live și cei care sunt profesioniști, însă mare parte din veniturile lor provin din partidele ori turneele de pe platformele de online poker. Aceștia din urmă au un program zilnic în care joacă, practic ca la orice alt loc de muncă, doar că există mai multă flexibilitate.
A fi jucător profesionist de poker este ceva special, deoarece îți oferă libertate, posibilitatea de a cunoaște oameni noi, te menține continuu alert și îți stârnește dorința de a progresa. Există și provocări, mai ales în momentele mai puțin faste, însă cu un mental puternic ele pot fi depășite. Iar dacă te întrebi cum arată o zi din viața unui jucător profesionist de poker, îți vom spune în rândurile ce urmează.
În general, jucătorii profesioniști de poker au o rutină clară în fiecare dimineață. Cei mai mulți nu se trezesc foarte devreme, având în vedere că obișnuiesc să joace seara. Unii jucători au tehnici de relaxare ori mindfulness pentru a-și limpezi mintea. Meditația este o parte importantă a rutinei zilnice pentru mulți jucători profesioniști, deoarece ajută la gestionarea stresului și la creșterea concentrării în jocurile următoare.
Micul dejun are și el o importanță aparte. Nu doar pentru jucătorii profesioniști, ci pentru toți oamenii. Acesta este, în general, simplu, însă nutritiv. Alimentele recomandate sunt ouăle, avocado, cerealele integrale și fructele, deoarece oferă energie pe termen lung și ajută la menținerea concentrării în timpul sesiunilor de poker, care pot dura ore întregi.
Față de jucătorii recreaționali, profesioniștii acordă mult mai multă atenție studiului și analizei. Ei sunt atenți la rezultatele pe care le-au avut în ultima sesiune și încearcă să își dea seama unde au greșit și unde mai pot progresa. Au softuri specializate de analiză a jocului, în care văd statistici detaliate și le sunt evidențiate greșelile.
În cazul jucătorilor care participă la turnee live, ei își pot analiza și adversarii, mai ales dacă ne referim la un nivel de top. Asta pentru că, la turneele importante, ajung în mare măsură cam aceiași jucători în fazele finale, iar jucătorii știu deja la ce să se aștepte.
Jucătorii profesioniști pun accent și pe îmbunătățirea abilităților mentale. Jocul de poker are momente în care este intens din punct de vedere psihologic, motiv pentru care profesioniștii încearcă să dezvolte tehnici prin care să rămână calmi și în momentele mai puțin faste. Acest lucru îi ajută să ia decizii mai bune sub presiune și să își păstreze calmul. Unii jucători colaborează cu un mental coach sau cu psihologi.
Sesiunile de joc diferă de la un caz la altul. Dacă ne referim la jucătorii profesioniști din mediul online, acestea sunt programate, în general, seara. Explicația este simplă: atunci se află mai mulți jucători conectați, inclusiv unii începători, astfel că le este mai ușor.
Jucătorii profesioniști din mediul online petrec între 4 și 8 ore pe zi pe platformele de poker online, dar nu uită să își ia și pauze. Având în vedere că fac acest lucru pe termen lung, pauzele sunt obligatorii pentru sănătatea lor.
În ceea ce privește jucătorii care participă la turneele live, programul lor depinde mult de modul în care își aleg calendarul. Evenimentele din turneele live sunt programate și ziua, având în vedere că se pot întinde pe o durată destul de mare.
Ba chiar sunt multe turnee care se desfășoară pe două-trei zile, astfel încât jucătorii să aibă parte de pauzele necesare și să fie concentrați atunci când sunt la masă. Față de jucătorii profesioniști din mediul online, cei care participă la turnee live au ocazia să călătorească destul de mult. Astfel, în rutina lor se regăsesc și pregătirea bagajului și deplasările.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News