Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Cum ar putea fi ocupată România de Rusia. Scenariul Il Messagero: poarta Focșani, cea mai vulnerabilă
WhatsApp
Publicația Il Messagero a analizat cum ar putea fi România ocupată de Rusia. Jurnaliștii italieni susțin că în cazul unui atac de amploare, simultan, din mai multe părți, Bucureștiul ar cădea în 24 de ore. Scenariul naște însă unele semne de întrebare având în vedere că la fel se spunea și despre capitala Ucrainei, Kiev, iar astăzi vedem că Rusia are mari probleme în a păstra teritoriile ocupate în Ucraina imediat după declanșarea invaziei. Vă prezentăm însă scenariul așa cum este el în publicația italiană: 

Odată cu războiul din Ucraina, trupele Rusiei au ajuns la mai puțin de 500 de kilometri de București. Iar flota navală a Rusiei din Marea Neagră este gata de acțiune. 

Poarta Focșani, principalul punct slab

Există două căi posibile analizate pentru atac. Cea mai îngrijorătoare este o operațiune terestră rusă prin Poarta Focșani. Care este considerat punctul cel mai critic pentru apărarea României, dar și cea mai mare slăbiciune a granițelor NATO. Potrivit experților militari, armata rusă, poziționată pe coasta de nord-vest a Mării Negre, ar urma să ajungă în capitală în puțin peste 24 de ore.

Intervenția NATO în cazul unei invazii rusești în România ar putea să întârzie. De ce? Din cauza infrastructurii și comunicațiilor slabe din zonă.

O operațiune amfibie lansată din Crimeea, ocupată după anexarea din 2014, sau un atac terestru peste Marea Neagră sunt posibilele scenarii ale unei invazii rusești. Există și un altul, deși mai îndepărtat, luat în considerare de analiști. Adică posibilitatea de a ocupa mai întâi Ucraina și Moldova, și abia apoi România. Există, totuși, elemente care fac aceste posibilități foarte îndepărtate.

Rusia ar avea nevoie de pregătiri enorme pentru astfel de operațiuni. Iar NATO nu le-ar ignora. Dar dacă s-ar întâmpla asta, România ar putea pierde în fața Rusiei în mai puțin de 24 de ore. Răspunsul NATO durează între 48 și 72 de ore pentru a ajunge în orice locație din Alianță. Dar ar fi dificultăți în a interveni în România din cauza infrastructurii precare.

Pentru a răspunde unui atac rusesc, NATO ar trebui să aducă 20 de brigăzi (între 60.000 și 100.000 de soldați). Mai mult, ar fi nevoie de 20 de milioane de litri de motorină și 12.000 de tone de muniție. De unde ar începe operațiunile de apărare? Din Germania, prin Polonia și Ucraina, sau din Sud, în special din Italia, folosind porturile Greciei, iar apoi trecând prin Bulgaria. 

Dar nu toate șinele, podurile și tunelurile pot face față transportului de echipamente grele. Atât de mult încât se ia în considerare și utilizarea macaralelor pentru a le ocoli. Cel mai critic punct? Ruse-Giurgiu pe Dunăre. Dacă Rusia lovește aici „ar duce la eșecul mișcării forțelor Alianței”. Alternativa este un sistem de barje pe Dunăre care ar putea crea pasaje peste fluviu.

Un alt risc este influența rusă. Portul Salonic este controlat economic de Rusia. Așa că trupele NATO ar trebui să ia în considerare utilizarea celui de la Alexandroupoli, care este însă mai mic. În timp ce influența lui Putin în Ungaria, Serbia și Bulgaria ar putea crea mișcări de protest și ar putea interzice accesul NATO la infrastructura de transport.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Știri Vezi toate articolele
pixel