La sediul PNL, atmosfera este una relaxantă, liberalii sunt entuziasmați și încrezători. Sunt prezenți Ludovic Orban, Rareș Bogdan, alți lideri PNL și mai mulți miniștri. Liberalii consideră că lupta pentru locul doi continuă încă între Barna și Dăncilă, căci victoria detașată a lui Iohannis în acest prim tur este evidentă, potrivit B1.ro.
La USR au ajuns deja Dan Barna și Dacian Cioloș, dar și alți lideri ai alianței USR-PLUS. Atmosfera pare una destul de tensionată în condițiile în care Barna nu are asigurată intrarea în turul al doilea al alegerilor prezidențiale.
La sediul PSD, însă, e o tăcere mormântală. Absolut niciun lider al partidului nu a venit, iar reporterii prezenți tot așteaptă și așteaptă. Doar Anton Pisaroglu, consilier onorific al Vioricăi Dăncilă, pe vremea când era premier, a fost în sediu, dar și el a plecat.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News