„Ce se întâmplă la PSD e un soi de măcel acum. Voi interpreta tot ce am văzut pe ecran la Digi24. Dăncilă a făcut dovada de mai multe ori că e posesoarea acelei calități pe care a pronunțat-o într-un anume cerc dl Manda. Prima dovadă: în plenul CEx să te apuci să reproșezi cuiva, nu are importanță cui – în cazul lui Manda e și mai grav – că te-a făcut proastă și pronunți cuvântul acolo? Un politician cu inteligență medie în astfel de situație tace, nu spune: m-a făcut proastă, pentru că pierde în acel moment. Tace și pune de-o parte un glonț cu capul retezat pentru respectivul individ.
Citește și Viorica Dăncilă a PLÂNS în ședința PSD. Olguța Vasilescu nu mai vrea să-i fie șef de campanie
Apoi să plângi. Greșeală impardonabilă. Cum să plângi în fața crocodililor din PSD? Este un semn de slăbiciune care, din nou, îi confirmă calitatea. Apoi iese și pleacă, știind toată lumea că se va întoarce, ceea ce s-a întâmplat: comportament de subretă ofensată. Toate, greșeli în serie.
Din nou o chestiune de inteligență politică, de realpolitik, nu că așa ar trebui făcut, dar eu analizez: Cum să te iei de Claudiu Manda acum? E soțul Olguței Vasilescu, care ți-a adus cele mai multe voturi din ce ai luat în Oltenia. Fără Oltenia, dna Dăncilă poate că nici nu intra în turul 2. Din nou, o mișcare care arată că nu gândește d-na Dăncilă când face aceste lucruri”, a spus Cristian Tudor Popescu, la Digi 24.
După ședința CEx, Viorica Dăncilă a făcut declarații de presă și a negat că ar fi plâns. La conferința de presă, a fost încadrată de Claudiu Manda și Lia Olguța Vasilescu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News