Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Crime Caracal. Rifai intră la BĂNUIELI: "Sper să nu fi fost alt SCOP în spate. MIZERABIL! Nemernicul!"
WhatsApp
Denise Rifai a avut o răbufnire nervoasă la adresa poliţistului care a discutat cu Alexandra Măceşanu şi care ar fi tratat iniţial cu neseriozitate apelul său disperat, apoi a dat de pământ cu şeful comisiei de apărare, parlamentarul PSD, Dorel Căprar. Jurnalista şi-a încheiat emisiunea "Legile Puterii" aşa cum a început-o, cu un val de cuvinte dure la adresa premierului Viorica Dăncilă.

Rifai speră ca în spatele intervenţiei extrem de întârziate a poliţiei să nu fi fost nişte interese.

"Să dea Dumnezeu ca, pe lângă prostia şi indolenţa de care au dat dovadă aceşti indivizi, să nu fi avut şi un alt scop în sine pentru care au fost şi indolenţi, şi au făcut şi pe proştii. Aceşti nesimţiţi tupeişti, poliţişti şi nu numai în statul român, dar despre poliţişti astă seară pentru că aceste stenograme mizerabile i-au avut în prim plan pe aceşti mizerabili de poliţişti, care şi-au bătut joc de fata asta care le cerea, în timp real, ajutor şi care le spunea că îi e teamă pentru viaţa ei.

Citeşte şi: BBC, despre CRIMELE din Caracal: "Poliţiştii au intrat în casă abia la 19 ore după ultimul apel"

Mizerabil şi comportamentul nemernicului de Căprar Dorel, care este parlamentar în statul român şi preşednte al Comisiei de apărare, apropo de abordarea pe care a avut-o, cum că toată lumea şi-a făcut treaba şi cine nu a făcut treabă, a fost demis, a plecat acasă.

Citeşte şi: Dorel Căprar (PSD) CRITICĂ Opoziţia că a dat publicităţii discuţia dintre Alexandra şi poliţist

La fel de mizerabilă şi întâia gafeuză a României, coana Viorica, primul, întâiul Dorel al României, această individă care nu cred că poate să conjuge vreun verb dacă o luăm aşa, dimineaţa, la trezire, şi care încă este premier în statul român.

Citeşte şi: EXPLICAŢIILE poliţistului care a vorbit cu Alexandra. A recunoscut că i-a spus cartierul unde se afla

Coana Viorica, cu tine am început şi cu tine am să închei: Demisia, doamnă premier! Ar trebui să o vedem din partea dvs. E târziu deja, dar aşteptăm poate ziua de mâine, pentru că dvs sunteţi rezultatul şi exemplul viu al acestui stat româncapturat şi foarte, foarte slăbit. Prima anomalie din statul român este că dumneavoastră sunteţi premier!", a conchis Denise Rifai.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Știri Vezi toate articolele
pixel