Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
COŞMARUL trăit de Iulian, plecat la cules sparanghel în Germania. A rămas pe drumuri, fără acte: "Am venit să câştig un ban şi uite ce păţesc"
WhatsApp
În perioada în care mii de români au luat drumul Germaniei, ies la iveală şi neregulile din fermele care au cerut cu disperare deschiderea graniţelor pentru muncitorii sezonieri, ca să le lucreze pământurile şi să culeagă recolta de sparanghel. Iulian, un român în vârstă de 28 de ani, din Dorohoi, judeţul Botoşani, a povestit în exclusivitate pentru ŞtiriDiaspora.ro experienţa trăită într-o fermă de sparanghel unde a fost să muncească şi cu autorităţile germane, după ce i-a fost confiscat în mod abuziv buletinul şi a rămas pe străzi.

UPDATE! Ministerul Afacerilor Externe a transmis redacției ȘtiriDiaspora un drept la replică după publicarea acestui reportaj.

Vezi aici răspunsul MAE: "MAE, drept la replică după ce ȘtiriDiaspora a publicat coșmarul prin care trece Iulian, un român plecat la cules de sparanghel în Germania"

Știre inițială

"E prea de tot ce se întâmplă aici!", îşi începe Iulian povestea.

Românul a plecat cu contract să lucreze la o fermă în apropiere de Berlin, însă lucrurile nu au fost tocmai după cum le discutase cu cei care l-au recrutat.

"Eu am venit pe contract la sparanghel, la muncă, acum trei-patru săptămâni. Am fost la primărie, am venit legal. 

Toate bune bune şi frumoase, am venit la muncă. Aici, ne ţine în carantină trei săptămâni, nu ne dă de muncă, ne dă de mâncare doar dimineaţa şii după-masă, seara nu ne dădea. Multe au făcut".

 

I-au fost confiscate actele

 

Momentul care a umplut paharul pentru Iulian a fost o bătaie iscată chiar între colegii săi români, în care a fost şi el rănit. A doua zi, a decis să plece să îşi caute de muncă în alt loc, însă de acolo, lucrurile au mers din rău în mai rău.

"S-au îmbătat nişte români, au sărit la bătaie, mi-au dat cu furca într-un picior, în fine. Mi-am făcut bagajul şi dimineaţa am plecat. Vin coordonatorii care se ocupă de fermă după mine, apoi mi-au propus să vin să fac lichidarea dacă nu vreau să mai stau. Vin înapoi, la fermă, îi dau buletinul să facă lichidarea, după care îmi reţine buletinul.

Am zis 'nu vreţi să îmi daţi buletinul, nu stau sechestrat aici'. Am plecat. Apoi, vin iar după mine să mă bage într-o maşină. Ajung înapoi la fermă. Am văzut că nu ies cu ei la capăt, am bătut la uşă, la o casă, au chemat poliţia. A venit poliţia, le-am zis despre ce e vorba. A venit şi patronul fermei, a vorbit ce a vorbit cu poliţia, nu s-a rezolvat nimic", a mai declarat Iulian, pentru ŞtiriDiaspora.ro.

 

Poliţia l-a trimis înapoi la fermă

 

Românul a hotărât să ia problema în mâinile sale şi să plece să caute ajutor în localităţile învecinate.

"Merg aşa cu mâinile goale până într-o comună mai mare, ajung la o secţie de poliţie unde erau tot poliţiştii care au venit la fermă. Mă duc acolo, ei mă dau afară şi îmi spun să mă întorc înapoi acolo la muncă. Am zis stai aşa! M-au ţinut trei săptămâni... nu mi-au dat nici de muncă, după aia mi-au reţinut buletinul şi actele... am zis că vreau să plec, nu mai vreau să stau".

Citeşte şi: Un român plecat la cules sparanghel în Germania se plânge de condiții: "Suntem trataţi mai rău ca la stână. Bem apă din sticle tăiate"

Iulian a încercat să ceară ajutor şi la Ambasadă.

"Ambasada nu poate să facă nimic. M-au trimis înapoi la poliţia de acolo. M-au dat afară de la Poliţie. (...) Am fost la ambasadă, în Berlin, de două ori, am vorbit la interfon. Şi soţia a sunat azi dimineaţă. Au zis că nu pot să mă ajute decât dacă vreau să îmi dea foaie să pot pleca acasă, numai că sunt vămile închise şi oricum nu pot să plec. În rest, nu poate să mă ajute cu nimic", a mai spus bărbatul.

 

"Am dormit pe beton, lângă un bloc"

 

Fără acte, fără cazare şi epuizat după toate cele întâmplate, românul a adormit afară. A avut noroc să întâlnească alţi concetăţeni care l-au ajutat să îşi găsească un loc unde să doarmă.

"Am dormit pe beton lângă un bloc, lângă ambasadă. M-a luat somnul şi am adormit că eram obosit. M-am întâlnit a doua zi cu nişte români şi m-au îndrumat ei să vin aici la o asociaţie unde te lasă să dormi noapte de la ora 21:00 şi trebuie să pleci dimineaţa la 07:00".

 

"Am venit să muncesc să câştig un ban şi uite ce păţesc"

 

Iulian a plecat de acasă pentru familia sa, sperând să câştige un ban în plus faţă de cât i se oferă în ţară.

"Eu sunt căsătorit, am doi copii, am o situaţie în ţară, am venit aici să fac nişte bani că salariile sunt mai mari şi uite ce păţesc! Acum nici nu vor să îmi dea buletinul să mă angajez în altă parte. Stau pe aici... Nu am venit să stau aici boschetar, am venit să muncesc. Am contractul la mine, am biletele de avion, sunt înregistrat la primărie. Am vrut să mă duc la alte firme, nu mă angajează fără buletin. Cu buletinul, trebuie să mă întorc acolo dacă îl vreau înapoi, dar mi-e frică. Au acolo oamenii lor", a conchis Iulian, pentru ŞtiriDiaspora.ro.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
pixel