Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Coronavirus: Preşedintele PE a intrat în carantină voluntară după ce a fost în Italia
WhatsApp
Preşedintele Parlamentului European, italianul David Sassoli, a anunţat astăzi că a intrat în carantină voluntară la domiciliul său din Bruxelles ca măsură de precauţie în contextul răspândirii coronavirusului.

„Noul dispozitiv introdus de guvernul italian extinde zona protejată la întregul teritoriu naţional. Acest lucru are consecinţe importante asupra activităţilor eurodeputaţilor italieni”, a precizat el într-un comunicat de presă al Parlamentului European.

„Din acest motiv, după ce am fost în Italia în weekend, am decis ca măsură de precauţie să urmez măsurile indicate şi să îmi exercit funcţia de preşedinte de la locuinţa mea din Bruxelles, respectând cele 14 zile (de carantină - n.r.) prevăzute de protocolul de sănătate”, a adăugat el.

 

Sassoli: „COVID-19 ne obligă pe toţi să fim responsabili”

 

„COVID-19 ne obligă pe toţi să fim responsabili şi precauţi. Este un moment delicat pentru toţi”, a mai transmis Sassoli, adăugând că Parlamentul European „va continua să îşi exercite îndatoririle”.

„Niciun virus nu poate bloca democraţia”, a încheiat el.

Sesiunea plenară din această săptămână a Parlamentului European este scurtată la o zi şi jumătate (luni şi prima parte a zilei de marţi), faţă de patru zile în mod normal, din cauza temerilor legate de răspândirea epidemiei de coronavirus.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
pixel