Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Coronavirus Marea Britanie. Londra anunță 881 de morți în ultimele 24 de ore
WhatsApp
Marea Britanie a înregistrat 881 de decese suplimentare ale unor pacienţi bolnavi de COVID-19, bilanţul total al morţilor ridicându-se la 7.978, a anunţat joi ministrul afacerilor externe, Dominic Raab, relatează AFP şi Reuters.
Foto ILUSTRATIV

Noul coronavirus a contaminat 65.077 de persoane în Marea Britanie, una dintre ţările cele mai grav afectate din Europa, a declarat Raab în cadrul unei conferinţe de presă, cerându-le cu insistenţă încă o dată britanicilor să respecte izolarea, care ar urma să fie prelungită dincolo de cele trei săptămâni prevăzute iniţial.

Până joi la ora 08:00 GMT, au fost testate pentru noul coronavirus 243.421 de persoane.

Cu acelaşi prilej, Dominic Raab a spus că premierul Boris Johnson face paşi în direcţia cea bună după ce a fost spitalizat cu COVID-19, dar se află în continuare la terapie intensivă.

"Este încă la terapie intensivă, dar continuă să facă paşi în direcţia cea bună şi este într-o dispoziţie bună", a declarat Raab, care îi ţine locul premierului Johnson în fruntea guvernului de la Londra, relatează Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Știri principale Vezi toate articolele
pixel