Mai mulţi angajaţi ai Oficiilor Poştale din Craiova au declarat, sub protecția anonimatului, că manevrează coletele venite din China fără să aibă echipament special.
"Sigur că ne e teamă să nu ne îmbolnăvim. Noi ştim pe unde au trecut coletele astea. Nu am primit mănuşi, măşti, nimic. Dacă se transmite boala aia mai uşor decât spun la televizor", a spus o angajată a Poştei Române.
Reprezentanţii sindicatelor lucrătorilor poştali au cerut conducerii companiei să ia măsuri de protecţie a angajaţilor.
"Cred că acum două zile, preşedintele sindicatului a solicitat conducerii Poştei Române ca angajaţilor să li se dea măşti şi mănuşi. Sunt, într-adevăr, foarte multe colete care vin din China. Până acum nu s-a plâns nimeni că ar fi probleme", a declarat, pentru Mediafax, Titi Roman, liderul Sindicatului Lucrătorilor Poştali Dolj.
Conducerea Poştei Române anunţă că activitatea din Biroul de Schimb Internaţional, acolo unde ajung coletele din străinătate, este atent monitorizată și promite că, în perioada următoare, angajaţii vor primi dezinfectant, mănuşi şi măşti medicale.
"Toate coletele venite din China urmează procedurile uzuale de vămuire și distribuție. Compania Naționala Poșta Română a instituit deja un grup de lucru care monitorizează activitatea din Biroul de Schimb Internațional (BSI), acolo unde ajung toate coletele externe. De asemenea, am luat hotărârea să suplimentăm măsurile de igienă și protecție a celor care vin direct în contact cu coletele provenite din China. Astfel, în perioada imediat se vor instala dozatoare cu gel dezinfectant, iar angajații vor primi mănuși și măști medicale", a declarat Horia Grigorescu, directorul Companiei Poşta Română.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News