Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Copil român, decedat într-un grav accident de circulaţie. Cinci persoane, rănite
WhatsApp
Un băiat de 5 ani a murit, sâmbătă, într-un accident rutier care s-a produs pe raza localităţii Decea din judeţul Alba. Maşina în care se afla a acroşat un alt autoturism, ricoşând într-o casă şi într-un stâlp din apropiere.
accide-t_rutier_decea

La faţa locului a intervenit Detaşamentul de pompieri Aiud pentru acordarea de prim-ajutor şi descarcerarea a 6 persoane adulte şi 3 copii. Dn cele trei persoane adulte aflate într-unul dintre autoturisme, două au refuzat transportul la spital, iar a treia va fi dusă la UPU Alba de către un echipaj SAJ, în timp ce pentru copilul în vârstă de aproximativ 5 ani a fost solicitat iniţial un elicopter SMURD pentru a-l prelua, aflându-se în stop cardio-respirator.

"Copilul în vârstă de 5 ani a rămas la faţa locului după ce nu a răspuns manevrelor de resuscitare, fiind declarat decedat", precizează ISU Alba. Totodată, în autoturismul acroşat se aflau doi adulţi şi doi copii, care vor fi transportaţi la CPU Aiud pentru investigaţii medicale. O altă persoană rănită în urma accidentului are aproximativ 84 de ani şi se afla în casa lovită de unul dintre autoturisme, aceasta urmând a fi transportată la CPU Aiud deoarece prezintă mai multe traumatisme, transmie Agerpres. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
DC Media Group Audience
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Știri Vezi toate articolele
Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
pixel