Potrivit IPJ Caraș-Severin, la activitățile de căutare au participat peste 80 de angajați MAI, dintre care 65 de polițiști, împreună cu polițiști de frontieră, jandarmi și pompieri militari, urmând ca în cursul zilei de miercuri să fie suplimentat necesarul de forțe.
De asemenea, au fost folosite aparate de vedere pe timp de noapte din dotarea Poliției de Frontieră.
Polițiștii au fost sesizați marți seara de mama copilului despre faptul că minorul, Aciobăniței Pătru Mario, a plecat marți dimineața de la o stână situată între Oravița și Brădișoru de Jos și nu a mai revenit.
Copilul a fost găsit miercuri dimineața pe raza orașului Oravița.
La prima vedere, acesta nu ar fi suferit vătămări corporale, dar va fi examinat din punct de vedere medical. „În cauză urmează a fi informați reprezentanții Direcției de Asistență Socială și Protecția Copilului Caraș-Severin, pentru dispunerea de măsuri conform competențelor”, a transmis IPJ Caraș-Severin.
Polițiștii continuă verificările în acest caz pentru stabilirea cauzelor care au condus la plecarea minorului, precum și a împrejurărilor în care s-a aflat pe tot parcursul perioadei în care a fost plecat.
Minorul în vârstă de 16 ani din municipiul Bacău, dispărut de opt zile de acasă, a fost găsit, de poliţişţii de frontieră din Bihor într-un tren pe ruta Cluj Napoca - Viena.
Purtătorul de cuvânt al IPJ Bacău, inspectorul principal Cătălina Păduraru, a declarat că băiatul încerca să treacă graniţa prin punctul de frontieră Episcopia Bihor.
"La data de 10 ianuarie a.c., minorul a fost depistat în P.T.F Episcopia Bihor, la controlul Poliţiei de Frontieră, ca pasager în trenul de pe ruta Cluj Napoca - Viena. Tânărul a fost preluat de poliţiştii IPJ Bihor şi internat într-o unitate din cadrul D.G.A.S.P.C. Bihor", a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Bacău.
Familia băiatului l-a dat dispărut după ce pe data de 2 ianuarie a plecat voluntar de la domiciliu şi nu s-a mai întors.
Poliţiştii IPJ Bihor efectuează cercetări pentru a stabili dacă minorul a fost victima vreunei infracţiuni, potrivit Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News