Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Comisia Europeană cere eliminarea aplicaţiei TikTok de pe anumite telefoane
WhatsApp
Comisia Europeană a cerut tuturor angajaţilor care au aplicaţia TikTok instalată pe telefoanele şi dispozitivele instituţiei, dar şi pe dispozitivele personale cu acces la serviciul de telefonie mobilă al Comisiei, să o dezinstaleze cât mai curând posibil.

Acţiunea va servi pentru ''protecţia datelor Comisiei şi creşterea securităţii informatice'', potrivit clarificărilor oferite de Executivul UE.

TikTok aparţine companiei chineze ByteDance şi există suspiciunea că datele utilizatorilor ar putea fi consultate prin intermediul aplicaţiei.

Preocuparea nu este exclusiv europeană, încă din luna decembrie, Statele Unite au interzis TikTok-ul de pe toate dispozitivele folosite la muncă de către cei 4 milioane de angajaţi ai guvernului federal, (cu unele excepţii, acoperind forţele de poliţie de exemplu şi persoanele care desfăşoară investigaţii în domeniul securităţii informaţiei).

Comisia Europeană cere eliminarea aplicaţiei TikTok de pe anumite telefoane

 

În luna ianuarie, Ministerul olandez al Afacerilor Generale a sfătuit toate persoanele care lucrează pentru guvern să ''suspende utilizarea aplicaţiei TikTok până când platforma nu-şi va ajusta politica de protecţie a datelor''.

Multe dintre aplicaţiile folosite în Occident, deţinute de o companie din SUA, au acordat deseori prea puţină atenţie procesării datelor personale ale utilizatorilor lor, însă în cazul TikTok, potrivit detractorilor săi, problema constă în faptul că multinaţionalele chineze au o relaţie mult mai strânsă cu propriul guvern.

Intervenţia guvernelor şi instituţiilor occidentale este dictată şi de preocupările privind afirmarea tot mai mare a economiei Chinei şi a influenţei politice în lume, iar în cazul Comisiei Europene, dispoziţia se înscrie şi într-o problemă internă de securitate cibernetică din cadrul instituţiei, potrivit Euronews, titrează Rador.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
pixel