Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
„colectiv”, PRIMUL documentar ROMÂNESC selectat la Festivalul Internațional de la Veneția
WhatsApp
„colectiv”, un film documentar realizat de către Alexander Nanau, marchează o premieră pentru istoria recentă a cinematografiei românești.

Potrivit unui comunicat, care îi citează pe organizatorii festivalului, acesta este primul film documentar românesc selectat în cadrul Festivalului Internațional de Film de la Veneția.

Filmul face parte din selecția oficială și va fi prezentat în secțiunea „Out of competition" în cadrul festivalului, care are loc anul acesta între 28 august și 7 septembrie.

Titlul filmului este scris cu literă mică deoarece, în acest caz, "colectiv" exprimă ideea de societate, și nu se referă neapărat la numele clubului unde a avut loc tragedia din 2015.

 

„colectiv", documentar despre evenimentele care au urmat incendiului de la clubul Colectiv

 

„colectiv" este un documentar observațional, care spune povestea primului an de după incendiul din clubul Colectiv.

Filmul urmărește cu egal interes autorități și jurnaliști, într-o interacțiune permanentă de căutare și expunere a adevărului. Este un film despre sistem versus oameni, despre adevăr versus manipulare, despre interes personal versus interes public, despre curaj și responsabilitate individuale.

„Pentru că mi-am trăit viața între culturi și țări, nu am avut niciodată sentimentul că aparțin undeva. În noiembrie 2015, emoția a mii de oameni care strigau într-un glas COLECTIV, m-a făcut să vreau să înțeleg cum sunt construiți cei care se dedică dezvoltării comunității în care trăiesc. Am descoperit jurnaliști, whistleblowers, activiști care prin acțiunile lor au contribuit la demontarea unor minciuni dureroase pentru societate. La polul opus, am găsit oameni și sisteme care calcă în picioare demnitatea și viața însăși a celorlalți, din poziții de putere politică sau financiară, mințind și manipulând, pervertind adevărul și legea”, spune Alexander Nanau, regizorul documentarului, potrivit Știrile PRO TV.

„Să fac parte din echipa acestui film a fost o experiență intensă și marcantă pentru mine. Să lucrezi alături de Alexander pe o temă atât de dificilă și într-o cheie estetico-cinematografică foarte solicitantă te îmbogățește. Însă, poate mai presus de asta, exorcizarea propriilor mei demoni de după trauma Colectiv, pe care lungul parcurs al realizării filmului într-un fel a reușit s-o facă, și procesul de cunoaștere directă și apoi de înțelegere dureroasă a felului bolnav în care funcționam ca societate sunt experiențe care m-au marcat în acești aproape patru ani", declară Mihai Grecea, supraviețuitor al incendiului din Colectiv. Mihai este colaborator artistic al proiectului și s-a alăturat echipei încă din faza de cercetare, la scurt timp după ce a fost externat.

Filmul îi are ca protagoniști pe Narcis Hogea, tatăl lui Alex Hogea, una dintre victimele care și-au pierdut viața în urma incendiului, Cătălin Tolontan, Mirela Neag și Răzvan Luțac, echipa de jurnaliști de investigație de la Gazeta Sporturilor, Camelia Roiu, medic la Spitalul Clinic de Urgență Chirurgie Plastică, Reparatorie și Arsuri din Capitală, Mariana Oprea (Tedy), unul dintre supraviețuitorii incendiului și Vlad Voiculescu, fost Ministru al Sănătății.

Efortul de producție a fost unul amplu, constând în 14 luni de filmare și 18 luni de montaj, implicând peste 60 de oameni din echipa extinsă, din cinci țări și nouă naționalități.

 

Festivalul Internațional de Film de la Veneția

 

Festivalul Internațional de Film de la Veneția este cel mai vechi festival de film din lume, ajuns la ediția cu numarul 76. De-a lungul timpului, prezența producțiilor românești în cadrul selecției oficiale de la Veneția nu a fost una foarte numeroasă. „colectiv" readuce România în atenția criticilor de film internaționali, fiind primul film documentar autohton prezentat vreodată la Veneția.

Secțiunea "Official selection- Out of competition" prezintă 18 dintre cele mai importante filme ale anului, atât filme de ficțiune, cât și documentare, care au în comun "povești spectaculoase, prezentate prin mijloace narative și stilistice originale".

Documentarul „colectiv" este produs de Alexander Nanau Production, în co-producție cu Samsa Film Luxembourg și HBO Europe, cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei, Luxemburg Film Fund și Sundance Documentary Fund, cu participarea RTS Elveția, YES Docu și MDR Germania. Filmul va fi disponibil pe HBO GO și la HBO și va fi distribuit în luna noiembrie în cinematografele din țară prin Alexander Nanau Production în parteneriat cu Voodoo Films.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Știri Vezi toate articolele
pixel