Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Coadă de 12 kilometri la granița dintre Bulgaria și Grecia. MAE, avertisment pentru români
WhatsApp
 O coadă de 12 kilometri s-a format la granița între Bulgaria și Grecia și se așteaptă șase ore, transmite MAE, precizând că există un flux de acces pentru mașinile înmatriculate în statele membre UE.

Ministerul Afacerilor Externe transmite că a reluat în regim de urgență demersurile pe lângă Ministerul de externe elen, cerând autorităților elene atât identificarea în cel mai scurt timp a unor soluții care să permită fluidizarea traficului în punctul de frontieră Kulata – Promachonas, inclusiv prin suplimentarea personalului și a echipamentelor de testare, cât și clarificarea în cel mai scurt timp a statutului punctului de frontieră Makaza.

De asemenea, reprezentanții misiunilor diplomatice ale României la Atena și Sofia, cât și cei ai Consulatului General al României la Salonic sunt în dialog constant cu autoritățile elene.

„Ca și în zilele precedente, reprezentanți ai Ambasadei României la Sofia, precum și ai oficiului consular de la Salonic sunt prezenți în punctul de frontieră pentru a se asigura că cetățenii români primesc asistență consulară, dacă este cazul. Potrivit informațiilor comunicate de Ambasada României la Sofia, la acest moment, coloana de autovehicule aflată în așteptare pentru accesul în punctul de frontieră se întinde pe o lungime de aproximativ 12 kilometri, timpul de așteptare fiind de aproximativ 6 ore. Aglomerația din punctul de frontieră este generată de faptul că autoritățile elene testează toți cetățenii statelor non-UE. Ca urmare a demersurilor efectuate de partea română, autoritățile elene au reluat procedura stabilită anterior de separare a fluxului de acces pentru autoturismele înmatriculate în statele membre UE. De asemenea, la acest moment, procedurile de verificare a formularelor electronice sunt desfășurate simultan pe patru fluxuri, iar procedurile de testare de către trei echipe”, anunță MAE.

Ministerul Afacerilor Externe reamintește că, potrivit datelor oficiale comunicate de autoritățile locale, ieșirea de pe teritoriul Republicii Elene se mai poate efectua, în prezent, prin punctele de frontieră terestră - Promachonas (Serres) – Kulata (Bulgaria); Nymfeia (Komotini) – Makaza (Bulgaria); Evzoni (Kilkis) – Bogoroditsa (Macedonia de Nord), cu mențiunea că ultimele două puncte de frontieră pot fi închise în orice moment, fără preaviz.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Știri Vezi toate articolele
pixel