Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Cîțu, despre relaxările anunțate: Barurile și cluburile se deschid de la 1 iunie cu 50% capacitate pe interior 
WhatsApp
Premierul Florin Cîțu a declarat joi seară, la Digi 24, că barurile și cluburile se vor redeschide pe interior de la 1 iunie, ”probabil la o capacitate de 50%, dar cu persoane vaccinate”. 
florin citu despre relaxari

Premierul nu a știut să spună deocamdată cum se va face verificarea dacă cei care intră în club sunt vaccinați. Premierul avertizează că acum nu sunt permise petrecerile de noapte și că ar putea exista ”o frână de mână” în privința acestor relaxări dacă vaccinarea nu va funcționa.

Reamintim că, azi, președintele Iohannis a anunțat că prima etapă de relaxare a restricțiilor va avea loc chiar în acest weekend. Este vorba despre renunțarea la masca de protecție în aer liber, cu câteva excepții, și la restricțiile de circulație pe timp de noapte. Mâine va avea loc o ședință a Comitetului Național pentru Situații de Urgență, urmată de o ședință de Guvern, pentru aprobarea calendarului măsurilor de relaxare.

„Am pregătit un calendar cu măsuri de relaxare, care cuprinde întreaga perioadă de vară, ne pregătim de relaxare. Dar nu vrem să relaxăm în iunie, ca să revenim la restricții în august. Vom avea o relaxare pas cu pas, relaxările sunt condiționate de evoluția pandemiei și gradul de vaccinare”, a spus Klaus Iohannis într-o declarație de presă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Știri Vezi toate articolele
pixel