Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Cioban rănit grav după ce a fost atacat de un urs. Animalul l-a muşcat de faţă
WhatsApp
Un cioban în vârstă de 33 de ani din comuna Boşorod, judeţul Hunedoara, a fost atacat vineri după-amiază de un urs pe un deal din apropierea localităţii Sereca, în zona Munţilor Orăştiei, victima suferind răni la cap şi faţă.

Potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean Hunedoara, incidentul a fost anunţat autorităţilor prin numărul de urgenţă 112, bărbatul fiind preluat de un echipaj SMURD şi transportat la spitalul municipal din Orăştie pentru îngrijiri medicale.

O echipă de medici a reuşit să stabilizeze pacientul, acesta fiind diagnosticat cu un traumatism cranio-facial post-agresiune şi cu o plagă muşcată la faţă.

Bărbatul a fost transferat ulterior la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă din Timişoara. 

Bărbați atacați de urși și în Mehedinți

Doi bărbaţi au fost atacaţi de un urs recent în localitatea Obârşia Cloşani, a anunţat ISU Mehedinţi. Medicii au anunțat că prezintă răni la nivelul mâinilor, dar sunt conștienți.

Cel care i-a alertat pe paramedici, pentru a le acorda ajutor bărbaților atacați de urs, a fost chiar primarul localității. Din primele date, ursul a fost atras de niște stupi din apropierea locuințelor celor două victime.

"Apelul la 112 a fost făcut de către primarul localităţii, care a anunţat faptul că doi bărbaţi au nevoie de îngrijiri medicale după ce au fost atacaţi de un urs, care a fost atras de nişte stupi, amplasaţi la marginea localităţii Obârşia Cloşani. Persoanele, care prezentau plăgi la nivelul membrelor superioare, au fost preluate, în stare de conştientă, de către echipajele medicale SMURD şi SAJ, fiind transportate la Centru de Primiri Urgenţe din localitatea Baia de Aramă", informează ISU Mehedinţi, potrivit Agerpres.

Oamenii din Obârșia Cloșani au fost primit deja mesaj prin sistemul RO-Alert cu privire la prezența unui urs în această localitate.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
DC Media Group Audience
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Știri Vezi toate articolele
Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
pixel