Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Cinci microbuze ale unei firme de transport din municipiul Botoşani, mistuite de un incendiu
WhatsApp
Cinci microbuze, deșinute de o firmă de transport din municipiul Botoşani, au fost distruse, miercuri, în urma unui incendiu, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU), Dorina Lupu.
Cinci microbuze ale unei firme de transport din municipiul Botoşani, mistuite de un incendiu

Potrivit acesteia, alte două microbuze au fost afectate parţial de foc. La faţa locului au ajuns trei echipaje din cadrul Detaşamentului de Pompieri Botoşani, cu trei autospeciale cu apă şi spumă.

"La sosirea forţelor de intervenţie, ardeau cinci microbuze, alte trei erau afectate de căldura radiată şi exista pericolul de propagare a flăcărilor la alte autovehicule parcate în apropiere, dar şi la clădirea firmei", a afirmat Lupu. La momentul izbucnirii incendiului în parcarea firmei de transport se aflau 28 de microbuze, care urmau să fie dezafectate, relatează radioiasi.ro.

"Datorită intervenţiei prompte a pompierilor, au fost salvate clădirea de birouri şi magaziile unde erau depozitate cantităţi mari de cauciucuri, materiale plastice şi lemnoase", a adăugat Lupu. Pompierii urmează să stabilească cauza producerii incendiului.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
DC Media Group Audience
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Știri Vezi toate articolele
Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
pixel