Potrivit autorităţilor din judeţul Olt, vineri seara, când medicii epidemiologi au mers să le verifice starea de sănătate, au contatat că cei şase chinezi nu mai erau în hotel. Prefectul de Olt, Florin Homorean, a declarat, pentru Mediafax, că poliţia a deschis o anchetă, iar chinezii s-au ales cu dosar penal.
Cei șase chinezi au fost găsiţi de autorităţile din Vâlcea, care i-au izolat într-un hotel din Drăgăşani şi îi monitorizează.
„Vineri seara, pe la ora 17.30, reprezentanţii DSP Olt au făcut o verificare privind respectarea condiţiei de izolare a celor şase chinezi şi au constatat că ei părăsiseră hotelul pe fondul refuzului conducerii hotelului de a-i mai caza în continuare. Asta e informaţia pe care am primit-o aseară, de la DSP Olt. Am informat Poliţia care a demarat cercetări la faţa locului sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de articolul 352 din Codul Penal, cea de zădărnicire a măsurilor impuse de autorităţi pentru a preveni prevenirea bolilor contagioase. A fost întocmit dosar penal. Din informaţiile primite de la DSP Olt, am aflat că cei şase chinezi au mers la Drăgăşani, ei lucrau la o firmă acolo. Au anunţat DSP Vâlcea pentru asigurarea monitorizării zilnice a acestora până la sfârşitul perioadei de izolare. Personal, am vorbit cu domnul prefect de Vâlcea, care mi-a spus că au ajuins într-un hotel din Drăgăşani, unde sunt izolaţi”, a declarat, pentru Mediafax, Florin Homorean.
Prefectul mai spune că nu doar chinezii au încălcat măsurile impuse de autorităţi. Un cetăţean din Slatina a fost surprins plimbându-se prin oraş, deşi trebuia să stea izolat la domiciliu. Acesta a fost amendat de DSP şi riscă dosar penal dacă mai pleacă de acasă.
„Astăzi am mai surprins un cetăţean care nu respectase condiţiile de izolare. A fost identificat de poliţie şi de Direcţia de Sănătate Publică şi a fost sancţionat contravenţional. Este un cetăţean român venit din Italia. I s-a înmânat o notificare scrisă prin care a fost informat că dacă mai pleacă de la domiciliu va fi anchetat cu privire la săvârşirea unei infracţiuni. Atragem atenţia că toţi cei care nu vor respecta măsurile impuse vor fi sancţionaţi. Trebuie să înţeleagă, să respecte regulile, să nu mai părăsească domiciliul dacă sunt izolaţi”, a mai declarat Florin Homorean.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News