Românul căutat de Interpol se numeşte Miluţ-Liviu Chiuchel şi este acuat că ar fi constituit un grup infracțional în 2014, alături de alţi de români, potrivit Poliţiei Române.
Se pare că scopul grupării era obţinerea de venituri financiare din fapte ilegale. Însă membrii acestei grupări sunt suspecţi de mai multe infracţiuni de şantaj, omor calificat, tentativă la omor calificat şi tâlhărie calificată, potrivit Agenţiei DPA, citată de Agerpres.
Profilele celor 62 de suspecţi, dintre care 61 de bărbaţi şi o singură femeie, se regăsesc pe pagina oficială a Europol, eumostwanted.eu.
Instituţia consideră faptul că mulţi din cei care se află pe listă desfăşoară de fapt activităţi care nu dau de bănuit, iar oamenii nu îi suspectează de nimic ilegal, de aici şi titlul listei de anul acesta, „Ascunşi la vedere”.
Unul dintre cele mai cunoscute nume de pe listă este cel al austriacului Jan Marsalek, în vârstă de 41 de ani. Acesta este un fost director general al agenţiei de plăţi Wirecard din Germania, care este „puternic suspectat” de Europol de comiterea unor fraude comerciale în grup organizat, a unui caz deosebit de grav de delapidare şi a altor infracţiuni economice şi împotriva proprietăţii.
Agenţia Europol oferă recompense pentru unii dintre cei aflaţi pe listă. De exemplu, pentru informaţii despre germanul Norman Volker Franz (51 de ani), condamnat la închisoare pe viaţă pentru două omoruri, Europol oferă 25.000 de euro.
De-a lungul timpului, agenţia a pornit de la informaţii oferite pe pagina menţionată în 41 din 110 cazuri.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News