Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Ceartă în online după ce Godină a renunțat la cele două alpaca. E acuzat că le-a abandonat - VIDEO
WhatsApp
Marian Godină, celebrul polițist din Brașov, a iscat o nouă controversă în mediul online după ce a renunțat la cele două alpaca pe care le avea. Pablo și Pedro au ajuns într-un sanctuar.
Marian Godină a renunțat la cele două alpaca

Marian Godină a renunțat Pablo și Pedro, cele două alpaca extrem de cunoscute fanilor săi. Decizia de a dona cele două animale unui sanctuar nu a fost văzută cu ochi buni de unii dintre următorii săi, care l-au criticat dur, acuzându-l că și-a abandonat animalele de companie. 

În postarea sa, Godină a explicat că a luat această decizie pentru bunăstarea animalelor, susținând că sanctuarul este un loc în care animalele vor beneficia de mai multă atenție și îngrijire specializată. El a subliniat că nu a fost o decizie ușoară.

"Începând de astăzi, Pablo și Pedro s-au mutat în casă nouă și într-o familie mult mai numeroasă și diversificată.Oricât de greu ne-a fost, a trebuit să luăm decizia rațională și pentru binele lor.

La HAPPY TAILS, Brasov, căci așa se numește sanctuarul unde i-am donat (nu i-am vândut) vor avea parte de mulți prieteni, îngrijire chiar mai bună și specializată, dar și multă iubire. Ba mai mult, fiind foarte aproape de noi, îi vom putea vizita ori de câte ori ni se va face dor de un scuipat", a scris Godină pe Facebook, alături de clipul cu cele două animale.

VIDEO

 

Godină e acuzat de internauți că și-a abandonat animalele

 

Cu toate acestea, reacțiile nu au întârziat să apară. Mulți internauți și-au exprimat dezamăgirea și l-au acuzat pe Godină de abandon, argumentând că animalele ar fi trebuit să rămână sub îngrijirea sa.

"TU? Ți-ai da copilul tău altor persoane ? Cam așa este și cu animăluțele", a comentat cineva. 

"Sărmanele elefante, vor suferi o mare perioadă. Le va lipsi iubirea necondiționată", a scris altcineva.

"Mda, așa e când ne săturăm, le "donăm"! Sunt mulți care gandesc ca mine aici, dar cum să-l critice pe marele Godină?! Dacă era vorba de o altă persoană, îi umpleați frigiderul. Donat sau abandonat, în cazul animalelor, e cam același lucru!", comentează altcineva.  

"Din ce motiv ați făcut asta? Iubire aveau si din partea voastră!", mai scrie cineva. 

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Știri Vezi toate articolele
Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
pixel