Cazul a fost însoțit de controverse și acuzații din partea familiei, care susține că intervenția chirurgicală necesară s-a făcut prea târziu, iar starea de sănătate a pacientei s-a deteriorat rapid.
Femeia în vârstă de 38 de ani, care se afla la a patra lună de sarcină în urma unei proceduri de fertilizare in vitro, a ajuns la spital cu dureri abdominale severe, febră, frisoane și dureri de cap. După o evaluare inițială, medicii au descoperit că sarcina s-a oprit din evoluție, însă intervenția chirurgicală necesară a fost amânată pentru aproximativ 12 ore. În acest interval, starea pacientei s-a agravat semnificativ, iar când în cele din urmă a fost dusă în sala de operație, medicii au constatat că trebuia scos și colecistul inflamat, iar sarcina s-a evacuat de la sine.
Cu toate acestea, evoluția postoperatorie a fost nefavorabilă, iar femeia a fost transferată în secția de terapie intensivă în stare foarte gravă. Medicii au acționat rapid pentru a încerca să o salveze, dar pacienta a suferit două stopuri cardiorespiratorii, de la care nu s-a mai putut recupera.
Familia femeii decedate a exprimat indignarea și suspiciunea că spitalul nu a făcut tot ce era posibil pentru a salva viața pacientei. Au fost depuse mai multe reclamații, iar Poliția a deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă la sesizarea familiei.
„Mi-a comunicat Maria că din trei medici, ea spunea că are o problemă, o doare abdomenul și trei medici au spus că are o cădere psihică. Din păcate, Maria a murit. Cel puțin medicul care a fost de gardă la secția chirurgie ATI, care a fost medic de gardă în noaptea aia, mi-a dat niște explicații, care, în momentul ăla, mai tare m-au băgat în ceață, nu era nimic concret, foloseau doar termeni medicali. Chiar nu puteam să stau să caut pe Google fiecare cuvânt. Doctorul care a operat-o de parascopie, care a luat decizia să o opereze, acuza inclusiv că ar fi fost ceva patologic și că biologia nu o putem controla noi.”, spune Ovidiu Pruteanu, partenerul femeii, conform Digi24.
Reprezentanții Spitalului Județean Bacău au anunțat că au început propriile investigații și că cooperează cu autoritățile pentru a clarifica circumstanțele decesului. Directorul medical al spitalului a subliniat că pacienta a fost monitorizată constant și că s-au făcut toate investigațiile medicale necesare în timpul internării.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News