Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Cătălin Drulă: Nu a fost grevă. Unii dintre cei care au blocat metroul nu sunt angajați Metrorex
WhatsApp
Ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, a declarat vineri seara că la metrou nu a avut loc o grevă sau un protest spontan și a lăsat să se înțeleagă că unii dintre participanți nu sunt angajați ai metroului. 

"Această acțiune a fost profund ilegală. Noi de altfel am sesizat DNA pentru ceea ce credem că sunt elementele constitutive ale mai multor infracțiuni, nu este o grevă, nu este nici măcar un protest spontan, sunt niște cetățeni, unii angajați ai metroului, unii credem că nu, care au blocat funcționarea metroului, pur și simplu”, a spus Cătălin Drulă, la Digi24, potrivit Mediafax.

Acesta a adăugat că, din informațiile pe care le-a primit, erau și oameni care nu erau angajați ai metroului, iar cei care erau angajați, „cel puțin o parte, dacă nu toți, nu erau în timpul lucrului”.

„Domnul Rădoi are un pic de experiență și știe că este interzisă greva, mai ales prin legea stării de alertă. (...) Practic, aseară, împreună cu un fel de galerie de fotbal au hotărât când se taie curentul pe șina de tren, coboară și dimineața nu mai pot circula trenurile”, a mai spus ministrul Transporturilor.

Bucureştiul a fost vineri paralizat de greva de la Metrou. Peste 250.000 de călători au rămas dimineaţă fără transport, după ce sindicaliştii din Metrorex au decis să facă un protest spontan.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Știri Vezi toate articolele
pixel