Potrivit unui comunicat al Serviciului Județean Anticorupție Argeș, două persoane, un funcționar public și o persoană fără calitate specială, sunt cercetate, prima în stare de reținere, iar cea de-a doua sub măsura controlului judiciar, pentru infracțiuni de corupție, după o acțiune de prindere în flagrant.
Polițiștii au organizat joi o acțiune de prindere în flagrant a unei persoane fără calitate specială, care a solicitat și a primit, de la un denunțător, suma de 300 de euro pentru a i-o înmâna unui funcționar din cadrul Registrului Auto Român Argeș, în vederea omologării unui autoturism adus din Marea Britanie.
La percheziția corporală, asupra sa a fost găsită suma de 100 de euro din suma pretinsă.
Polițiștii au făcut și o percheziție la biroul funcționarului din cadrul Registrului Auto Român Argeș, unde a fost găsit și restul sumei de 200 de euro.
În urma audierilor, procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș a dispus reținerea funcționarului public pentru 24 de ore pentru luare de mită. Acesta urmează să fie prezentat vineri Tribunalului Argeș cu propunere de arestare preventivă.
De asemenea, intermediarul afacerii este cercetat pentru complicitate la luare de mită.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News