Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Carne expirată, comercializată în Piața Centrală din Târgul-Jiu. Amendă de 50.000 de lei!
WhatsApp
Un magazin alimentar a fost sancționat cu amendă între 45.000 de lei și 50.000 de lei, după ce a fost vândut către populație carne de vită expirată.

Inspectorii Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Gorj au sancționat firma Hala de Carne SRL, cea care administrează spațiul destinat comercializării cărnii și a produselor din carne din Piața Centrală a municipiului Tg-Jiu, cu amendă între 45.000 de lei și 50.000 de lei, după ce au constatat că, la două din cele patru standuri, a fost vândută către populație carne de vită expirată.

”Am constatat comercializarea unei cantități de carne de vită expirată și am aplicat o amendă societății, între 45.000 – 50.000 de lei, însă doi dintre reprezentanții societății au refuzat să semneze procesul verbal de constatare a contravenție, așa că noi urmăm procedurile legale”, a declarat Florin Gorcea, directorul executiv al DSVSA Gorj.

Bonurile fiscale evidențiază adevărul

Controlul DSVSA Gorj a avut loc în urma unei sesizări de la un cumpărător care a reclamat faptul că a cumpărat carne de vită din Hala de Carne din Tg-Jiu care nu mai corespundea consumului, informează presa locală. Inspectorii DSVSA au constatat vânzarea cărnii expirată din consultarea documentelor de intrare - ieșire, deoarece tot stocul fusese epuizat.

Raportul de tranșare indică că societatea responsabilă cu gestionarea halei de carne din Piața Centrală a primit un lot de carne de vită la o dată specifică, iar abatorul a stabilit o perioadă de valabilitate de 15 zile pentru această carne, începând cu data sacrificării. Cu toate că nu au fost înregistrate alte livrări de carne de vită ulterioare, bonurile fiscale evidențiază clar că o anumită cantitate de carne de vită a fost comercializată la două dintre cele patru standuri din hală după expirarea perioadei de valabilitate.

Magazinul nu este la prima abatere 

În urmă cu exact un an, Hala de Carne din Piața Centrală a municipiului Tg-Jiu a fost închisă, temporar, după ce comisarii Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) au descoperit mai multe nereguli în depozitarea cărnii și a produselor din carne, dar și multă mizerie.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Știri Vezi toate articolele
pixel