Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Carantină într-o localitate din județul Sibiu: 50 de oameni prinși la slujbă, în biserică
WhatsApp
50 de oameni au fost prinși la slujbă, în biserică, în două biserici din orașul Tălmaciu, județul Sibiu. Tălmaciu este în carantină cu o rată de infectare ce depășește 8 la mia de locuitori.

Polițiștii din orașul Tălmaciu au constatat luni, în timp ce verificau respectarea carantinei în oraș, că în două lăcașe de cult se oficiau slujbe religioase, cu participarea a aproximativ 50 de persoane.

Astfel, în ambele cazuri, s-au întocmit actele premergătoare efectuării de cercetări penale privind zădărnicirea combaterii bolilor.

Zece dintre persoanele participante au fost sancționate contravențional pentru nerespectarea măsurii portului măștii sanitare, cu amenzi în valoare totală de 6.000 de lei.

Cercetările continuă la nivelul Poliției Orașului Tălmaciu.

Carantina în Tălmaciu a fost prelungită luni cu 7 zile. Rata de infectare în oraș era, luni, de 8,44 la mia de locuitori. În județul Sibiu, de la debutul pandemiei au fost confirmate cu SARS CoV-2 14.182 de persoane, iar în ultimele 24 de ore 120 de persoane.

Au murit 421 de bolnavi, nouă numai în ultima zi, informează Mediafax.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Știri Vezi toate articolele
pixel