Publicitate
Un cântec ucrainean, devenit un simbol al luptei pentru libertatea poporului, a fost interpretat în limba română de Ziua Unității Ucrainei. "Călinul roșu" a fost interpretat de Ansamblul de cântece populare moldovenești "Țărăncuța" al Centrului de Cultură și Agrement Reni.
"Am auzit această versiune a cântecului pe rețelele de socializare, interpretată de Lucia Mahmut", spune Halyna Mykyta-Kulia, directoarea ansamblului. "Judecând după accent și pronunțarea incorectă a cuvintelor, cântăreața nu este nici moldoveancă, nici româncă. Dar, în general, ne-a plăcut ideea. După ce am studiat textul, ne-am dat seama că traducerea din ucraineană nu era tocmai logică sau exactă.
Împreună cu Maria Katana, Efrosynia Berlinska și alți membri ai grupului nostru folcloric, am lucrat mult la text pentru ca traducerea în limba română să fie, pe de o parte, literară și, pe de altă parte, ușor de pus pe muzică. Și am reușit să creăm propria noastră versiune a cântecului Călinul roșu“, a declarat directoarea ansamblului pentru odessa-life.od.ua.
Melodia este intitulată oficial „Ой, у лузі червона калина” (O, călinule roșu din crâng) și este identificată de decenii cu patriotismul ucrainean. A fost readusă în actualitate, la începutul invaziei ordonate de Putin, de către un artist ucrainean pop-rock Andrei Klivniuk, liderul trupei BoomBox, care a revenit în Ucraina din turneul pe care îl efectua în SUA. Cei de la Pink Floyd i s-au alăturat într-o reinterpretare a piesei.
Deoarece întreruperile de curent au devenit o realitate zilnică în Reni, precum și în alte părți ale Ucrainei, grupul folcloric trebuie să repete adesea la lumina lumânărilor. Mai jos puteți vedea o înregistrare video de lucru cu repetiția cântecului, care a devenit unul dintre simbolurile rezistenței ucrainene, în întuneric beznă.
„Când cântăm, cu greu ne putem stăpâni lacrimile. Visăm la un cer liniștit deasupra Ucrainei, pentru ca nicio altă țară sau popor să nu mai simtă vreodată durerea războiului", spune Maria Katanoy.
Membrii ansamblului nu știu deocamdată când și cu ce ocazie vor interpreta acest nou cântec din repertoriul lor. Dar ei sunt siguri că Chervona Kalyna - "Călinul roșu" va rămâne în repertoriul lor pentru totdeauna.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News