Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Când va fi înmormântat ÎPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor
WhatsApp
Arhiepiscopul Pimen al Sucevei și Rădăuților va fi înmormântat vineri. Sicriul va fi depus de miercuri seara la Catedrala Arhiepiscopală din Suceava, iar Arhiepiscopia atrage atenția că spațiul este limitat și accesul ar putea fi restrâns.
Sursa foto: captură Antena 3

Slujba înmormântării Părintelui Arhiepiscop Pimen al Sucevei și Rădăuților va avea loc vineri, 22 mai, la Catedrala Arhiepiscopală din Suceava, începând cu ora 12.00, fiind precedată de slujirea Sfintei Liturghii.

Trupul neînsuflețit al Arhipăstorului Bucovinei va fi apoi depus, conform dorinței sale, la Mănăstirea Sihăstria Putnei, în mormântul pe care Înaltpreasfinția Sa și l-a pregătit dinainte.

Miercuri seara, sicriul va fi depus la Catedrala Arhiepiscopală din Suceava.

„Cei care vor dori să-și ia rămas bun de la Arhipăstorul lor sau să participe la slujba înmormântării sunt rugați să respecte măsurile și îndrumările specifice acestei perioade. Îi rugăm pe preoți și pe credincioși să fie înțelegători și conștienți de faptul că spațiul este unul limitat, astfel încât va fi posibil să apelăm la o restrângere a accesului atât pe durata depunerii trupului neînsuflețit, cât mai ales în timpul slujbei de înmormântare a Părintelui Arhiepiscop Pimen. Nădăjduim că, la pomenirea ce se va face la 40 de zile de la trecerea sa la cele veșnice, situația să fie cu mult îmbunătățită și restricțiile vor fi reduse, astfel încât să avem posibilitatea cu toții de a cinsti așa cum se cuvine pe acest vrednic Arhipăstor al Bisericii lui Hristos din Moldova”, se arată într-un comunicat transmis de Biroul de Presă al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților.

Îps Pimen, arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor a încetat din viaţa în secţia ATI a Institutului Matei Balş din Capitală, din cauza coronavirusului.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
DC Media Group Audience
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Știri Vezi toate articolele
Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
pixel