În vederea evitării situaţiei în care românii din diaspora nu au putut vota, pentru prima dată după 1989, noua lege prevede prelungirea duratei de vot la trei zile - vineri, sâmbătă şi duminică - pentru românii din diaspora, vineri votându-se între orele locale 12:00-21:00, iar sâmbătă şi duminică între orele 7:00-21:00.
Totodată, românii din străinătate care se află la rând sau în secţia de votare la ora 21:00, când se închid secţiile, pot să voteze până la maximum ora 23:59. Prelungirea timpului de vot până la ora 23:59 se aplică şi în secţiile de vot din ţară. Când începe votul în diaspora? Simplu: vineri, la ora 12.00.
O altă noutate este dată de introducerea votului prin corespondenţă şi pentru alegerile prezidenţiale, fiind simplificat procesul de vot prin automatizarea listelor suplimentare. Votul prin corespondenţă se aplică însă numai pentru diaspora.
Până la 16 septembrie 2019, alegătorii români din străinătate s-au putut înregistra pe portalul un portal special, pentru a vota prin corespondenţă sau la o secţie de votare.
În privinţa alegătorilor care au optat pentru votul prin corespondenţă, aceştia trebuie să expedieze plicul cu votul exprimat, astfel încât să ajungă la sediul biroului electoral pentru votul prin corespondenţă din ţară sau din afara ţării, până la cel târziu 7 noiembrie 2019. Dacă plicul nu ajunge la timp pentru a fi validat, alegătorul va fi notificat să se îndrepte spre cea mai apropiată secţie de votare, potrivit site-ului Autorității Electorale Permanente.
Preşedintele Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Constantin-Florin Mituleţu-Buică, a declarat, luni, că votarea se poate prelungi în străinătate la alegerile prezidenţiale în toate cele trei zile în care cetăţenii îşi pot exercita dreptul de vot.
„Vorbim despre cazurile prevăzute de Legea 148, în primul rând votarea se poate prelungi în străinătate în toate cele trei zile. Potrivit legii, orice votare se poate prelungi peste ora 21,00, aşa cum avem vineri, sâmbătă, ora 21,00, putem merge până la 23:59 şi duminică 23:59", a spus preşedintele AEP, într-un briefing de presă.
„Condiţia este să fie cetăţeni, preşedintele (secţiei de votare - n.r.) constată că există cetăţeni în afara secţiei de votare care sunt la acel moment la secţia de votare şi atunci stabileşte prelungirea procesului până la 23:59 sau termenul până la care finalizează şi ultimul alegător care se află la uşa secţiei de votare, după care dispune închiderea secţiei de votare şi celelalte operaţiuni care sunt cu uşile închise, ca să spun aşa. Totul depinde de situaţia efectivă din teren, cum se desfăşoară lucrurile", a adăugat acesta.
El a precizat că şi în România votarea se poate prelungi duminică, până la ora 23:59, potrivit legii.
Lista completă a secțiilor de votare poate fi consultată aici.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News