Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Camion românesc, abandonat de două săptămâni într-o pădure din Germania. Șoferul român, care era dispărut de atunci, a fost găsit
WhatsApp
Poliția germană a descoperit, în urmă cu două săptămâni, un camion cu numere românești abandonat. Șoferul este, de atunci, de negăsit.

Drumul îngust de pietriș pe care a circulat camionul de 40 de tone este de fapt o pantă cu înclinație de peste 20%. într-o curbă la stânga, probabil că șoferul nu a mai putut să redreseze camionul. De vinerea trecută, mastodontul cu remorca sa de containere a rămas blocat în mijlocul pădurii tinere renaturalizate de pe versantul fostei gropi de gunoi de la Lüderich. Și se pare că nu poate merge nici înainte, nici înapoi.

Autoritatea de mediu a districtului dorește să stabilească un termen limită pentru compania românească ce deține TIR-ul să recupereze camionul articulat, transmite purtătorul de cuvânt al districtului, Nina Eckard. "Probabil că nu va fi posibilă salvarea camionului în această săptămână. Compania a precizat că este foarte interesată ca autocamionul să fie recuperat. Acum trebuie să primim oferte de la companii specializate", spune Eckard. De asemenea, este clar că "acest lucru trebuie să fie făcut de o companie specializată".

De la sfârșitul săptămânii trecute, traseul de drumeție nou amenajat pe fosta groapă de gunoi unde este blocat camionul a fost izolat cu "bandă fluturată" roșie și albă. Potrivit autorităților, încă nu se știe nimic despre șoferul camionului de 40 de tone. De asemenea, încă nu este clar de ce șoferul camionului a condus camionul articulat pe drumul îngust de la depozitul de deșeuri în vale. Este probabil că s-a rătăcit și a sperat să se întoarcă pe un drum de serviciu mai larg. Nu este clar care a fost destinația sa reală.

Camion românesc, abandonat de două săptămâni într-o pădure din Germania

 

 

Ilie Matei, şoferul de camion cunoscut pe reţelele de socializare drept „Omul Şoselelor”, a povestit pe Facebook despre acest caz.

 Acest camion aparținând unei companii românești de transport a fost găsit abandonat pe un drum forestier în apropiere de Koln Germania, zonă în care compania respectivă încarcă deșeuri lemnoase în containere maritime...asta e varianta scurtă.

Varianta lungă este următoarea: Șoferul se numește David Ioan și este din Păltiniș, jud Caraș Severin. Omul lucra pt o companie românească din Maramureș , o companie cu aproximativ 50 camioane, din care o parte deservesc porturile maritime încărcând containere. Colegul nostru, David Ioan beneficia de o salarizare+ diurnă de 2800 euro și plățile sunt la zi, deci exclusă vreo teorie a conspirației că ar fi abandonat camionul din motive de neplata așa cum am văzut anumite comentarii ale justițiarilor Facebook ce încurajează astfel de practici.

Șoferul a primit cursa alături de alți colegi ai dânsului la un depozit de deșeuri lemnoase într-o pădure de lângă orașul Koln. Pentru cei care nu cunoașteți genul acesta de încărcări, este frecvent pentru aceia ce lucrează cu containere, se fac multe încărcări direct în pădure și există ori varianta să mergi însoțit până la punctul de încărcare ori să primești un traseu pentru a ajunge până acolo, deoarece GPS-ul clasic nu ajută în astfel de situații. Încărcările și traseul nu sunt noi, atât compania românească cât și altele străine folosesc ruta pentru a ajunge la depozitul de material lemnos.

Șoferul român, de negăsit: „De aici sunt două variante“

 

Stimatul nostru coleg, un om cu o vastă experiență în domeniu după cum o atestă și documentele dansului, s-a abătut de la traseu și a ajuns într-o zona imposibil de tranzitat cu un ansamblu de asemenea tonaj, o urcare cu înclinație de aprox. 20%.

De aici variantele sunt două: Ori s-a panicat, realizând că a greșit traseul și a abandonat fizic ansamblul, părăsind zona liniștit fără să îl intereseze repercusiunile, ceea ce e la mare modă în ultima perioadă; ori pur și simplu a plecat să caute ajutoare și să anunțe autoritățile, dar pe drumul prin pădure ar fi pățit ceva și a dispărut fără urmă.

Cert este că omul are telefonul închis de la acel incident iar paguba transportatorului pentru scoaterea ansamblului din acea locație este undeva la 20.000 euro. Asigurările nu plătesc în asemenea cazuri pentru că incidentul nu a avut loc pe un drum public, cheltuielile revenind transportatorului. Nu vreau să îmi dau cu părerea, asta pentru că omul probabil are triplul anilor mei în această meserie însă uneori panică și adrenalină te fac să iei decizii prostești, neasumate sau să reacționezi greșit.

De la momentul trădării GPS-ului colegul nostru este de negăsit și orice mijloc de comunicare cu el este întrerupt. Sper să fie bine omul nostru de pe șosele și îmi doresc că panică să nu îl fi împins spre decizii greșite. Dacă cineva cunoaște detalii despre colegul nostru sau dacă l-a văzut undeva, va rog să ne contactați“, a povestit Ilie Matei într-o postare pe pagina sa de Facebook.

Ulterior, Ilie Matei, şoferul de camion cunoscut pe reţelele de socializare drept „Omul Şoselelor”, a venit cu o completare a poveștii.

Șoferul român, care era dispărut de atunci, a fost găsit

 

„Aseară, după postarea făcută pe pagină m-a contactat o doamna de la o firma din Timișoara la care omul nostru se angajase ieri. Urma să plece în cursă dumnică, bine mersi. Deci individul a abandonat camionul firmei de Maramureș, apoi a plecat frumos în România să caute alte "victime " fără nici o scrupulă, fără nici o remușcare, fără să îi pese de toți cei ce îl căutau disperați crezând că s-a petrecut o tragedie cu el, mai ales că are o vârstă înaintată.

După postarea de aseară se pare că pentru moment i s-a pus frână! Uneori acordăm credit prea mult oamenilor ce nu merită și aceștia nu au nici o scrupulă în a escroca pe ceilalți!

Stimate domn  Ioan David, în istoria transporturilor din România nu a existat unul mai laș și neasumat că și dumneavoastră! Cu părere de rău vă spun că în ciuda vârstei onorabile pe care o aveți nu ați învățat nimic despre bărbăție și asumare în viață asta!

Mai mult de atât, la firma din Timișoara unde urmă să începeți lucrul ați declarat că ați plecat de la ultimul job pentru că nu ați fost plătit! Ați omis să spuneți că dumneavoastră ați abandonat un camion în creierii munților pentru că v-ați abătut de la traseu! Culmea, ați fost plătit inclusiv în ziua când ați făcut beleaua...

Vă doresc pensie ușoară, cred că e cam târziu pentru dumneavoastră să mai practicați și să faceți de rușine cu intenție o întreagă comunitate de camionagii români care sunt remarcați și respectați în toată Europa pentru seriozitatea în acest job!“, a scris camionagiul român pe pagina sa de Facebook.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
DC Media Group Audience
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Știri Vezi toate articolele
Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
pixel