În ziua de 08.03.2022, în jurul orei 13.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu, s-a prezentat pentru a intra în ţară, la volanul unui autocamion, un cetățean turc în vârstă de 42 de ani. Acesta transporta conform documentelor de însoțire a mărfii, piese auto din Turcia pentru România.
Procedând la verificarea exterioară a mijlocului de transport, polițiștii de frontieră au constatat faptul că șnurul asigurator al semiremorcii era tăiat și lipit, motiv pentru care au dispus efectuarea unor verificări amănunțite.
Astfel, au fost descoperite în compartimentul marfă al autocamionului trei persoane de sex masculin. La cercetări a rezultat faptul că bărbații, cu vârste cuprinse între 20 şi 25 de ani, sunt din Afganistan și s-au urcat în autocamion când se aflau pe teritoriul Turciei, fără a beneficia de sprijinul șoferului. Aceștia au declarat autorităților că intenționau să ajungă în Germania.
Polițiștii de frontieră au procedat la întreruperea călătoriei persoanelor în cauză, iar conform protocolului româno-bulgar, afganii, șoferul și mijlocul de transport au fost preluați de către reprezentații Poliţiei de Frontieră Bulgare, în vederea continuării cercetărilor şi dispunerii măsurilor legale ce se impun.
Aproximativ 30 de migranţii din Africa şi Asia au fost descoperiţi, ieri, de autorităţile din Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, în timp ce încercau să iasă din ţară ilegal, ascunşi în două TIR-uri care mergeau în Olanda.
Şoferii sunt cetăţeni turci şi transportau, conform documentelor de însoţire a mărfii, obiecte de mobilier şi produse din metal pentru societăţi comerciale din Olanda.
"În baza analizei de risc, poliţiştii de frontieră au efectuat un control amănunţit al celor două mijloace de transport. Astfel, au fost descoperiţi, ascunşi în compartimentul pentru marfă, respectiv în lăzile de depozitare din părţile laterale ale semiremorcii, 29 de cetăţeni străini, în total.
Persoanele au fost preluate şi transportate la sediul sectorului pentru cercetări unde, în urma verificărilor, poliţiştii de frontieră au stabilit că sunt cetăţeni din diferite state (Siria, Turcia, India, Bangladesh, Guineea, Congo, Yemen, Eritreea, Somalia), cu vârste cuprinse între 18 şi 40 de ani", a informat, marţi, Poliţia de Frontieră Arad. În ambele cazuri, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News