Vicepremierul Raluca Turcan a anunțat că, începând de vineri, bătrânii aflați în izolare sau cu restricții de deplasare și persoanele cu dizabilități pot suna la numărul 0219998 când vor avea nevoie de ajutor.
Ea a anunțat că a participa, la Baia Mare, la lansarea unui proiect, derulat în mare parte din fonduri europene.
„Valoarea totală a proiectului se ridică la 18 milioane de euro, (din care aproape 15 milioane fonduri europene), acesta fiind destinat furnizării de servicii de sprijin pentru persoanele vulnerabile și înființarea și dezvoltarea unui centru de monitorizare și coordonare care include servicii de call center. Circa 1000 de asistenți sociali vor fi implicați în acest proiect și estimăm că vom putea ajuta aproximativ 100.000 de persoane în toată țara”, a spus Raluca Turcan, potrivit Mediafax.
Vicepremierul a spus că acest proiect se adaugă altor programe cu finanțare europeană care se află în derulare în sprijinul persoanelor vulnerabile, printre care oferirea unor pachete de igienă, în valoare de 141,2 milioane de lei, a căror distribuție a început deja, și acordarea de pachete cu hrană în valoare de 1 miliard de lei, a căror distribuire va începe la sfârșitul acestei luni.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News