Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Cadavrul unei femei care suferise arsuri, găsit în scara unui bloc din Piteşti
WhatsApp
Cadavrul unei femei care suferise arsuri a fost găsit în scara unui bloc din municipiul Piteşti, a anunţat, marţi, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Argeş.

"În dimineaţa zilei de 19 aprilie, în jurul orei 5,00, poliţiştii (...) au fost sesizaţi prin Serviciul Naţional Unic Apeluri de Urgenţă 112 despre faptul că o femeie a fost găsită decedată, cu arsuri pe suprafaţa corpului, în scara unui bloc din Piteşti, ca urmare a declanşării unui senzor de incendiu. Poliţiştii Secţiei 1 Poliţie Piteşti au luat măsuri de asigurare a locului faptei", se arată într-un comunicat al IPJ Argeş.

Conform aceleiaşi surse, din primele verificări a reieşit că persoana decedată este o femeie de 58 de ani, din Piteşti.

Cercetările în acest caz sunt efectuate de către poliţiştii din cadrul Biroului de Investigaţii Criminale Piteşti, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti.

"În cauză urmează să fie întocmit dosar penal conform art. 192 din Codul Penal, iar cauzele decesului să fie stabilite în urma efectuării autopsiei medico-legale. (...) Cercetările continuă, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care a survenit decesul persoanei", precizează reprezentanţii IPJ Argeş, citează Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Știri Vezi toate articolele
pixel