„Ţinând cont de sprijinul masiv al Rusiei pentru ceea ce face, aparenta indiferenţă a media ruse faţă de ceea ce se întâmplă cu adevărat în Ucraina, paradoxul este că Putin dispune de mult spaţiu politic pentru a da înapoi şi a se retrage”, a declarat Boris Johnson la TalkTV.
Rusia susţine că invadarea Ucrainei este o „operaţiune militară specială” şi a ameninţat cu închisoarea pe oricine oferă o versiune diferită a evenimentelor.
În consecinţă, Putin i-ar putea spune poporului rus că operaţiunea lansată în Ucraina a fost „o reuşită” şi că, „tehnic, este un succes”, a declarat Boris Johnson.
Rusia a avertizat în mod repetat despre posibilitatea ca luptele din Ucraina să devină un conflict nuclear, pe măsură ce Occidentul trimite Kievului arme din ce în ce mai puternice.
Dar Boris Johnson a insistat că Occidentul nu are nevoie să facă niciun fel de concesii în pofida ameninţării nucleare.
„Cred că el (Putin) are mult spaţiu, are multă marjă de manevră”, a insistat premierul britanic, citat de AFP.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News