Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Bilanțul confruntărilor dintre Israel și Hamas: 232 de palestinieni şi 12 israelieni morți
WhatsApp
Un număr de 232 de palestineni, printre care combatanţi Hamas, şi 12 israelieni şi-au pierdut viaţa de la începutul actualului conflict din Fâşia Gaza şi sudul Israelului, pe 10 mai, perioadă în care mişcările palestiniene Hamas şi Jihadul Islamic au lansat peste 4.000 de rachete către teritoriul israelian, relatează joi AFP. 
Foto ILUSTRATIV

Cinci palestinieni au decedat joi din cauza loviturilor aeriene israeliene în Fâşia Gaza, a anunţat Ministerul Sănătăţii din această enclavă aflată sub controlul Hamas.

După câteva ore de aparentă acalmie, loviturile aeriene s-au intensificat joi după-amiază, coloane de fum înălţându-se deasupra oraşului Gaza.

Spre seară, un nou baraj de rachete dinspre Fâşia Gaza a vizat sudul Israelului, determinând localnicii din sudul acestei ţări să se refugieze în adăposturi anti-bombardamente.

Continuarea tirurilor palestiniene şi israeliene este ''inacceptabilă'', a declarat joi în faţa Adunării Generale a ONU secretarul general al forului internaţional, Antonio Guterres, care a lansat un apel la ''încetarea imediată a confruntărilor''.

După apelul preşedintelui american Joe Biden pentru o ''detensionare'' imediată şi refuzul Washington de a sprijini o rezoluţie a Franţei la ONU, joi a intrat în scenă Germania.

Şeful diplomaţiei germane Heiko Maas s-a deplasat în Israel, unde a vizitat locuri lovite de rachetele trase de militanţii palestinieni din Hamas. El a susţinut loviturile israeliene către Gaza şi a insistat pe ''dreptul la autoapărare'' al Israelului, cerând o încetare rapidă a ostilităţilor.

Spirala violenţelor a fost declanşată de tirurile de rachete lansate de mişcarea Hamas către statul evreu pe 10 mai, în semn de solidaritate cu palestinienii răniţi în ciocnirile cu poliţia israeliană pe Esplanada Moscheilor din Ierusalimul de Est.

În timpul precedentelor conflicte între Israel şi mişcarea palestiniană Hamas, detensionarea situaţiei a fost facilitată de crearea unor coridoare umanitare pentru a permite transportarea ajutorului internaţional şi repararea infrastructurii esenţiale pentru populaţie.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
pixel